Noul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat sâmbătă, la preluarea mandatului, că va verifica personal, pe teren, începând de săptămâna viitoare, situaţia utilajelor companiilor de drumuri care au contracte de deszăpezire.
”Am cerut o situaţie a tuturor contractelor de deszăpezire, iar săptămâna viitoare voi merge pe teren să văd dacă toate utilajele prevăzute în caietele de sarcini sunt funcţionale. În cazul în care din 20 de utilaje 10 sunt de fier vechi şi doar 10 sunt funcţionale vom rezilia aceste contracte”, a spus ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.
Nu este singurul control anunţat de acesta la preluarea mandatului. Ministrul a spus ca în luna ianuarie vor demara controale la câteva dintre companiile din subordinea ministerului Transporturilor, respectiv la CFR Marfă şi CFR Călători.
”Am primit semnale ca la aceste societăţi ne confruntăm cu o bătaie de joc în privinţa banului public, iar la aceste controale vor fi verificate atât chletuielile cât şi situaţia mijloacelor fixe, precum şi dacă există planuri de management al societăţilor respective”, a mai spus Fenechiu.