Pe plan intern, marile evenimente au venit din sfera politicii. Marea ştire a anului este faptul că în economie nu s-a schimbat mai nimic. Cu atât mai mult prin prisma bornelor şi a traseului de parcurs agreat cu FMI – în fapt, singurul nostru program de guvernare.
Din nou FMI… Dacă nu ar fi existat, sunt convins că l-ar fi inventat românii. Nu pe post de consultant în strategii economice, oricum nu are nimeni timp de aşa ceva în ţara noastră. Suntem prea ocupaţi să ţinem scorul la răfuielile verbale ale politicienilor, în timp ce stăm aşezaţi cuminţi în faţa televizoarelor. Şi asta nu este cel mai rău lucru. Până la urmă, chiar şi chibiţi în faţa micului ecran e bine să fim. E semn că ne interesează şi că, dacă s-ar întâmpla (ce optimism!) să apară personajul pozitiv pe care-l aşteptăm de peste 20 de ani să ne scoată din sărăcie, nu l-am trece cu vederea. Ce ne facem însă că disputele politice şi campania electorală arată din ce în ce mai mult precum liga de fotbal a lui Mitică?!? Pase laterale cu laţul, şuturi la mare distanţă de poartă şi fundaşi care-şi dau cu stângul în dreptul. Într-un cuvânt, blaturi.
M-am întors la politică, în ultimul text al anului din Capital. Adică exact ce mă ceartă cititorii pe forum că fac prea des. Vorbesc prea mult despre Băsescu şi prea puţin despre TVA. Prea des despre USL şi prea rar despre cota progresivă.
Fac excese de Ponta şi Antonescu şi nu mă ocup îndeajuns de Gherghina şi Isărescu. Cititorii, ca întotdeauna, au dreptate. Păcătuiesc de preapolitichie! Nu-mi pot înfrâna mintea să se dedea la tot felul de perversiuni logice şi nici corpul să ignore instinctul de conservare care-mi ţipă în urechea internă să fug din ţara asta mâncând pământul. Sau măcar să mă ascund, să mă prefac prost (nici nu mi-ar fi prea greu, mă ajută faţa, mi-au zis unii, tot pe forum), să nu ies în evidenţă şi să nu supăr pe nimeni. Aşa era bine înainte de ‘89, poate că aşa e şi acum…
Ar fi bine să-mi fac cunoscută orientarea politică. Măcar atât, de vreme ce comit păcatul suprem de a nu cotrobăi autist prin vagoanele TVA, PIB, CAS fără să ţin seama de locomotiva premierului sau de direcţia în care se îndreaptă şinele pe care alunecă trenul economiei. Sunt „băsist“? Sunt „portocaliu“? Sunt plătit de diverse forţe oculte, duşmani consacraţi ai bravului popor român? Adevărul este că sunt un om de dreapta. Un capitalist. Suporter al iniţiativei private şi fanatic al unui rol cât mai restrâns al statului în economie. Sunt partizanul separării puterilor şi îndrăgostitul de stabilitate instituţională. Într-un cuvânt, un inadecvat. Într-o viaţă anterioară, probabil că m-am născut printre pieile roşii, iar familia mi-a dat numele de „Cel-Care-Vâsleşte-Contra-Apei“.
Mai e puţin şi intrăm în 2013, călăuziţi de lumina treimii Voiculescu-Antonescu-Ponta. În numele tatălui securist, fiului adormit în chiul şi a sfântului duh al inconstienţei, le urez românilor din România să aibă Sărbători îmbelşugate şi un An Nou mai bun decât cel vechi. Un pic de optimism nu a făcut niciun rău nimănui. La mulţi ani!
Claudiu Șerban, director editorial Capital