Vânzările la electronice, haine, bijuterii şi bunuri casnice, cu două luni înainte de Crăciun, au crescut cu 0,7% în comparaţie cu anul trecut, potrivit unui raport difuzat de MasterCard Advisors SpendingPulse, care efectuează o analiză a vânzărilor din perioada sărbătorilor.

Acest procentaj s-a situat sub creşterea de 3 până la 4 % – pe care o preconizau analiştii – şi a fost cea mai slabă performanţă la cumpărături de la Marea Recesiune. În 2011, vânzările cu amănuntul au crescut cu 4 până la 5 % în lunile noiembrie şi decembrie, potrivit ShopperTrak.

Sezonul de cumpărături din acest an a fost afectat de vremea rea şi de creşterea incertitudinii cu privire la situaţia economică în faţa unei posibile creşteri a impozitelor şi a unei tăieri substanţiale a cheltuielilor la începutul anului viitor.

Potrivit unor analişti, masacrul comis la şcoala din Newtown, Connecticut, la începutul acestei luni, ar fi contribuit de asemenea la scăderea entuziasmului cumpărătorilor. Vânzările slabe din acest sezon ar putea avea consecinţe şi în 2013, a afirmat de asemenea un analist, McNamara.

Vânzările din perioada sărbătorilor sunt un indicator crucial al puterii economice. În lunile noiembrie şi decembrie se realizează până la 40% din vânzările anuale pentru mulţi comercianţi. Dacă acestea nu se materializează, magazinele sunt forţate să ofere reduceri semnificative, ceea ce duce însă la reducerea profiturilor comercianţilor.
Sursa: Agerpres