Spania nu va suferi o intervenţie financiară din partea UE, aşa cum s-a petrecut în Portugalia sau Irlanda, iar guvernul de la Madrid nici nu va mai majora TVA /după creşterea de anul acesta, la 21%, n.r./, a declarat miercuri ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, potrivit postului public de televiziune din Spania.
Dacă Spania va avea nevoie de sprijin financiar, nu va fi însă o intervenţie, ci va conta pe ajutorul Băncii Centrale Europene pe pieţe, pentru a reduce din costurile de finanţare ale datoriei de stat a ţării, a precizat ministrul De Guindos.
El a ţinut să precizeze şi că Spania a fost deja ‘salvată financiar în 2011’, când BCE a cumpărat din datoria de stat a ţării, în lunile august şi decembrie. ‘Spania nu are nevoie de o intervenţie financiară, ci să se elimine nesiguranţa asupra monedei euro’, a mai spus ministrul.
Sursa: Agerpres