Pentru piața de capital se încheie un an care nu a fost, până la urmă, foarte dificil din punctul de vedere al randamentelor. În ciuda problemelor economice interne și externe și a instabilității politice, indicii Bursei de Valori București (BVB) au reușit să închidă pe plus, la fel și o serie de acțiuni ale companiilor. Desigur, a contat, ca în fiecare an, inspirația fiecărui investitor în alegerea titlurilor din portofoliu, însă un lucru rămâne clar: dobânzile bancare puteau fi „bătute“.
Principalul indice al BVB, BET, care urmărește evoluția celor mai importante zece companii listate, închide anul cu o apreciere de aproximativ 14%. Blue-chipsurile au performat și anul acesta bine și își păstrează încă loc de creștere și anul viitor, prețurile fiind sub potențialul companiilor. Indicele compozit al bursei, BET-C, reușește un randament de puțin peste 2%, care ne și arată diferența dintre acțiunile performante și cele care s-au depreciat sau au stagnat. Cele mai mari aprecieri le găsim la BET-FI, indicele celor cinci societăți financiare (SIF) și al Fondului Proprietatea (FP), care reușește un câștig de aproape 30%. Mult peste așteptările de la începutul anului sau, mai ales, cele de la jumătatea lui 2012. Politica de dividende a SIF-urilor și a FP a dat roade, titlurile fiind la mare căutare printre investitori, mai ales în perspectiva participării la profit.
Doar o companie nouă pe piață
„A fost un an bun pentru investitori, dar din perspectiva dezvoltării pieței a fost un an ratat“, a declarat Nicu Grigoraș, trader la Intercapital Invest. „Evoluția volumelor de tranzacționare, a listărilor noi a fost dezamăgitoare. Nu au mai avut loc IPO-urile Hidroelectrica, TAROM, Romgaz, Nuclearelectrica, iar la ofertele secundare s-a realizat doar Transelectrica.“ Expectațiile pentru 2013 indică un an bun pentru evoluția indicilor, însă este așteptat din nou ajutorul Guvernului în ceea ce privește dezvoltarea pieței prin noi listări importante.
În 2012, la capitolul listări noi, BVB a consemnat o singură companie, respectiv societatea de curățenie Pro Vorbas. De asemenea, au mai fost transferate de pe piața Rasdaq pe piața principală companiile Calipso Oradea și Stirom București. Cu doar trei intrări noi în piață, este evident că dorința conducerii BVB de a ne transforma dintr-o „piață de frontieră“ într-una „emergentă“ este departe de a se putea realiza. Anul în curs a fost agitat și în privința conducerii bursei de la București, la începutul lui 2012 fiind schimbată conducere, „puterea“ trecând de la brokeri la bănci. Președinte al Consiliului de Administrație a fost ales Lucian Anghel, economistul-șef al BCR, iar conducerea executivă a fost preluată, în septembrie, de Victor Cionga, persoană cu experiență majoritară tot în zona bancară. Bursa de la Sibiu, Sibex, a avut un an chiar mai dificil, după ce președintele acesteia, Cristian Sima, a creat un imens scandal prin fuga sa din țară după ce a pierdut banii investitorilor.
Pe lângă noi listări, conducerea BVB mai are o mare problemă: retragerea brokerilor, mai ales a celor mari, care atrag investitori instituționali străini. Piața a fost deja părăsită de ING Bank, UniCredit CAIB și OTP Bank, iar un alt borker important, Active International, a anunțat că se va retrage. Dacă volumele de tranzacționare nu vor urca, este de așteptat ca noi brokeri să plece din piață, iar cei mici să fuzioneze.
A fost un an bun pentru investitori, dar din perspectiva dezvoltării pieței a fost un an ratat prin evoluția volumelor și a listărilor noi.
Nicu Grigoraș, trader Intercapital Invest
2012: randamentul nu a ajutat la dezvoltarea bursei
1 ianuarie 2013, 21:08
Ultima modificare în 1 ianuarie 2013, 23:08
Piața de capital încheie un an în care indicii bursieri au depășit depozitele bancare la randamente, dar lipsa listărilor și tranzacțiile mici afectează grav bursa de valori
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Moneda naţională s-a apreciat, luni, în faţa principalelor valute
- Românii preferă economisirea în valută în detrimentul leilor
- Românii cheltuie anual două miliarde de euro pe cardul de credit
- Creditul în valută a dispărut. Cel în lei, scade
- Revine creșterea economică globală din 2013?
- BVB vrea să-şi modifice comisioanele pentru a stimula lichiditatea din piaţă
- Leul face un pas înapoi: Cursul oficial al euro, aproape 4,43 lei
- Acţiunile Transelectrica, suspendate de la tranzacţionare
- Cele mai subevaluate acțiuni sunt pe bursele de la București și Sofia
- Cât mai coboară cursul? Cel mai tare leu din ultimele 7 luni și jumate