Florin Ciurariu a fost eliberat, la cerere, din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit unei decizii a primului-ministru publicate marţi în Monitorul Oficial.
Decizia vine după ce vineri şi preşedintele INS Vergil Voineagu a fost eliberat din funcţie, pentru ”greşeala gravă” la calcularea PIB pentru anul 2011.
Până la numirea preşedintelui INS, Gered Beatrix, vicepreşedinte al INS, va exercita atribuţiile preşedintelui INS, conform deciziei prim-ministrului.
Sursa: Agerpres