Echipamentul modern se va afla la aeroportul din Budapesta şi va permite Wizz Air să-şi desfăşoare 90% din trainingurile echipajului la Budapesta. Operarea noului centru de training va crea locuri de muncă atât în sectorul aviatic cât şi în industria turistică din Budapesta.
Pentru acest centru modern de pregătire şi simulatorul de zbor din Budapesta, Wizz Air colaborează cu FSC (Flight Simulation Company), companie specializată în traininguri de zbor din Amsterdam. Parteneriatul asigură faptul că centrul de pregătire Wizz Air va fi operat în Budapesta pentru următorii 10 ani. “În această vară vom avea o forţă de muncă internaţională de 500 de piloţi şi 1000 de însoţitori de zbor ce vor fi instruiţi în mod continuu. Aceste numere se pot dubla în următorii 5-6 ani ca rezultat al expansiunii Wizz Air permanente. În trecut, trainingurile echipajului de zbor nu puteau fi făcute în Ungaria şi din cauza lipsei facilităţilor potrivite ne aflam mereu în căutări în Europa de Vest”, spune József Váradi, CEO Wizz Air.