La finalul anului 2012, mai toți marii retaileri de fashion erau prezenți în România, direct sau prin franciză. Pe o piață estimată la peste două miliarde de dolari, grupul Inditex e rege, dar restul competitorilor la nivel european îi suflă în ceafă prin expansiune rapidă. Oricum, extinderea a fost cuvântul de ordine în anul ce s-a încheiat, cei mai importanți retaileri internaționali ajungând – așa cum se estima într-un studiu al PMR Corporate în urmă cu un an – la o cotă de piață de aproximativ 40%. Cu siguranță, dacă n-ar fi fost încetiniți de termenele de predare ale centrelor și galeriilor comerciale, numărul magazinelor deschise ar fi fost dublu, iar penetrarea pieței mai mare. Nu de alta, dar inclusiv proprietarii de malluri se așteaptă la venituri mai mari odată ce retailerii cei mai importanți își deschid unități.

„Am făcut modificări pentru a-i aduce pe cei de la H&M, ceea ce ne va ridica gradul de ocupare la 100%. Cu Zara şi H&M ca ancore principale, vom avea de câştigat. Am fi adus şi C&A, dar nu am avut spaţiu, iar trei ancore ar fi fost prea mult“, spune Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall din Bacău, care estimează că, datorită marilor retaileri, rulajul va crește cu patru milioane de euro anual.  Cum altfel, în condițiile în care românii au făcut coadă la fiecare deschidere H&M în România? „Din ce am văzut până acum, consumatorii români sunt orientați către modă și sunt mereu în pas cu aceasta.  De asemenea, în România, colecțiile pentru care am colaborat cu diferiți designerii (precum Versace, Stella McCartney,  Maison Martin Margiela n.red) se vând chiar bine“, declara pentru Capital Carlos Duarte, country manager H&M România, la mai bine de un an de când suedezii și-au deschis porțile pentru publicul român. Dacă în 2011 cele mai multe inaugurări au fost în București, în 2012, vedetă a fost provincia.

Loc liber în piață pentru lideri

În timp ce marii retaileri s-au extins, cei cu o prezență mai mică și-au închis ușile pentru publicul român. 2012 poate fi catalogat, în egală măsură, ca fiind şi anul în care multe branduri au rupt relația cu această piață, trend început de la finalul anului 2011, când trei importanți retaileri, Celio, Etam și Esprit, și-au închis magazinele. Ultimii care au părăsit piața au fost discounterii Kiabi și Sprider, care au dărâmat mitul că românii se orientează neapărat după prețuri mici. „Aceste ieşiri nu reprezintă o reacţie faţă de o piaţă care nu mai are potenţial, ci este o decizie strategică legată de priorităţile unui investitor la nivel internaţional, coroborată cu o performanţă de multe ori sub aşteptări în România“, a argumentat Bogdan Belciu, partener la PwC, plecarea acestor retaileri.

Extinderi de ordinul zecilor de magazine

În 2013, cu siguranță, mulți dintre marii retaileri se vor apropia de cifre impresionante în privința numărul de magazine. Chiar dacă nu și-au dezvăluit încă planurile, expansiunea puternică demarată anul trecut va continua. Rămâne de văzut dacă Inditex va ajunge la 100 de magazine în România, dar mai ales dacă va inaugura și primul magazin sub brandul Uterque, singurul din portofoliul spaniolilor care nu a fost prezentat încă publicului autohton.
Printre primii care au anunțat noi deschideri se numără Takko – care va inaugura zece noi unități, ajungând astfel la 71 de magazine în România.

Lista se va completa, cel mai probabil, cu New Look, care mai are de deschis încă 13 magazine ca să ajungă la targetul de 20 de unități în România într-o perioadă de cinci-opt ani, dar și cu C&A și H&M care și-au închiriat deja spații în noul centru comercial al Bucureștiului, Mega Mall, ce urmează a fi ridicat pe fosta platformă Electroaparataj din Pantelimon. Cu siguranță, noul pol de shopping din București va atrage și alte branduri faimoase.

2 mld. euro este valoarea segmentului de fashion retail în România. Expansiunea brandurilor internaționale crește piața anual.