SUA au oferit ajutor umanitar de 210 mil. dolari pentru sirieni în 2012

SUA au furnizat în 2012 ajutor umanitar în valoare de 210 milioane de dolari pentru locuitorii Siriei, afectaţi de conflictul armat din această ţară, a anunţat Departamentul de Stat de la Washington.

Războiul regimului Assad împotriva propriei populaţii civile în ultimii doi ani a declanşat o criză umanitară critică. Statele Unite a oferit 210 milioane de dolari ca ajutor umanitar pentru sirienii afectaţi de conflict în interiorul Siriei şi pentru cei care s-au refugiat în ţări vecine, şi care trăiesc în majoritate în comunităţile locale, potrivit comunicatului Departamentului de Stat, citat de RIA Novosti.
Ajutorul umanitar a fost distribuit prin intermediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al altor agenţii internaţionale şi al unor organizaţii neguvernamentale.
Conform Programului Alimentar Mondial (PAM), 2,5 milioane de persoane au nevoie de asistenţă alimentară în Siria.