BNR întoarce cursul peste 4,38 lei, cumpărând valuta adusă în valuri de străini

Cursul de referinţă al euro anunţat azi de BNR a revenit peste 4,38 lei, după ce ieri seară coborâse pe interbancar sub 4,37 lei. Creşterea cursului euro s-a datorat în principal cumpărărilor de valută de către BNR, care, cu această ocazie, îşi reface din rezerva subţiată pe fondul crizei politice de anul trecut, spun dealerii.

Cursul anunţat azi de BNR este de 4,3802 lei, în urcare cu 0,49 bani (0,11%) faţă de ieri.
„Chiar dacă forintul se deprecia cu 1%, iar zlotul cu 0,25%, leul continua să se cumpere de dimineaţă, cursul stând în jurul a 4,37 lei. De la acel nivel, BNR a început să radă toate oferele de euro, până peste pragul de 4,38 lei. Practic, BNR îşi reface acum din rezerva vândută pe fondul crizei politice”, a explicat un dealer pentru Capital.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3010 lei, în coborâre puternică faţă de ieri, cu 3,83 bani sau 1,15%.