“Departamentul Trezoreriei, la fel ca şi Rezerva federală, consideră că legea nu poate sau nu ar trebui să fie folosită pentru a facilita producerea unor monede de platină menite să evite creşterea limitei legale a datoriei”, a declarat Anthony Coley, purtătorul de cuvânt al Departamentului Trezoreriei, făcând referire la o teorie care a mai mai circulat în vara anului 2011, în timpul ultimei crize a plafonului datoriei, şi care acum a revenit în actualitate.
Potrivit acestei teorii, Trezoreria ar putea să emită monede din platină cu scop comemorativ şi în număr nelimitat. Astfel s-ar crea şi o monedă cu o valoare nominală de 1.000 de miliarde de dolari, ce ar urma să fie plasată la Rezerva federală (FED), statul american emiţând obligaţiuni de o valoare echivalentă şi care nu ar intra în limita legală a datoriei publice.
De pe data de 31 decembrie 2012 datoria statului federal american se află la limita legală fixată de Congres la suma de 16.394 miliarde de dolari. Statul poate continua să funcţioneze în aceste condiţii până pe la sfârşitul lunii februarie, dar după această dată riscă să se regăsească în încetare de plăţi dacă această limita nu va fi mărită.
Trezoreria a cerut Congresului să ridice limita, dar republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, cer în schimb un acord asupra reducerii cheltuielilor publice.
Sursa: Agerpres