Măsura de investiţii 112 ‘Instalarea tinerilor fermieri’ a fost cea mai accesată măsură din PNDR până în acest moment, numărul cererilor depuse depăşind 22.493. Suma solicitată a fost de 629,9 milioane euro, ceea ce reprezintă 189% faţă de totalul de 331,8 milioane euro alocat pentru perioada 2007-2013.
Potrivit sursei citate, numai în sesiunea din luna iunie 2012 au fost solicitate fonduri europene nerambursabile de 7.973 tineri fermieri. Valoarea eligibilă a solicitărilor a fost de 272,3 milioane euro, faţă de 120,8 milioane de euro alocaţi pentru această sesiune. Cele mai multe dintre proiectele tinerilor fermieri prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), fiind urmate de proiecte care vizează investiţii în culturi de câmp.
O altă măsură de investiţii accesată a fost măsura 312 ‘Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi’, unde cele 9.499 cereri de finanţare conforme depuse, echivalentul a 1,3 miliarde euro, reprezintă 252% faţă de suma alocată. În anul 2012 au fost depuse 2.966 cereri de finanţare a căror valoare nerambursabilă este de 426,3 milioane euro, iar suma alocată pentru 2012 a fost de 134,668 milioane de euro. Cabinete medicale, ateliere de reparaţii auto sau pentru prelucrarea fierului, ateliere de broderie şi mici fabrici de mobilă sunt doar câteva investiţii de succes prin PNDR în activităţi non agricole.
În ceea ce priveşte măsura 121 ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’, numărul total al cererilor de finanţare depuse a fost de 7.224, iar valoarea fondurilor nerambursabile solicitate a depăşit 2,78 miliarde euro. În sesiunea din aprilie – iunie 2012, au fost solicitate 422,081 milioane euro fonduri nerambursabile, aproape dublul sumei de 220,5 milioane euro alocate pentru această sesiune.
Potrivit datelor APDRP, nevoia de finanţare a potenţialilor beneficiari pentru a investi în creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere – măsura 123 şi schemele de ajutor de stat aferente – se ridică la 2,147 miliarde de euro, pentru care au fost depuse un total de 2.483 proiecte. Suma solicitată depăşeşte alocarea iniţială pentru această măsură şi anume 1,084 miliarde euro pentru întreaga perioadă de programare. În sesiunea din vara anului 2012 au fost depuse 364 de proiecte pentru măsura 123, cu o valoare eligibilă nerambursabilă de 378,9 milioane euro, faţă de 144,6 milioane alocate, iar pentru schema de ajutor de stat N578/2009 au fost solicitate 82,2 milioane euro, comparativ cu cele 39,2 milioane euro alocate.
Investiţiile prin măsura 123 privesc construirea spaţiilor pentru depozitare (nutreţuri, cereale, cartofi) dotate cu uscătoare sau aparatură de laborator, construirea spaţiilor pentru procesare (ciuperci, cereale, ulei) sau a morilor de făină. Prioritare pentru beneficiari sunt şi investiţiile care prevăd înfiinţarea secţiilor de prelucrare a deşeurilor animale, a fabricilor de nutreţuri combinate, a fabricilor de procesare lapte, a silozurilor, a abatoarelor pentru păsări, a unităţilor de vinificaţie etc. Cea mai accesată investiţie este cea de construire a spaţiilor pentru depozitarea cerealelor sau a produselor agricole, precizează APDRP.
Un alt domeniu prioritar în PNDR a fost încurajarea activităţilor turistice. Pentru investiţii prin măsura 313, finanţarea europeană solicitată de cei 3.703 potenţiali beneficiari, se ridică la 569,8 milioane euro. Alocarea iniţială de 378,7 milioane euro s-a dovedit insuficientă, cifrele pentru ultima sesiune, cea deschisă în aprilie – iunie 2012, arătând 2.006 cereri de finanţare depuse, cu o valoare eligibilă nerambursabilă de 285,6 milioane euro, faţă de suma alocată de 186,5 milioane euro. Din 997 de proiecte deja contractate, 759 au în vedere investiţii în construcţia, modernizarea, extinderea sau dotarea infrastructurii de primire turistică, respectiv fonduri europene pentru realizarea structurilor turistice precum vile, bungalow-uri, cabane, campinguri, popasuri turistice etc. Alte 291 de proiecte au propus înfiinţarea în zonele rurale a centrelor de informare turistică, amenajarea marcajelor turistice, sau recondiţionarea celor existente.
Pentru măsura 125 ‘Investiţii pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii’, alocarea de 537,042 milioane euro a fost de asemenea depăşită. Totalul de 1.701 proiecte depuse au o valoare eligibilă nerambursabilă de 1,78 miliarde euro, procentual însemnând 333% faţă de alocarea din PNDR. Pentru 2012, a fost deschisă o singură sesiune de proiecte, pentru submăsura a, componenta 1 – Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare. Suma solicitată prin cele 97 de proiecte conforme depuse (94,53 milioane euro) a depăşit cu mult suma alocată pentru sesiunea începută în septembrie, şi anume 60 milioane euro. Beneficiarii măsurii 125 – componenta a1 sunt organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri agricole. Aceştia au solicitat fonduri nerambursabile pentru proiecte de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.
Fondurile alocate pentru măsura 322 ‘Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale’, în valoare de 1,72 miliarde euro, reprezintă doar 22,6% din solicitări. În total, pentru această măsură s-au depus 3.225 de cereri de finanţare a căror valoare eligibilă nerambursabilă este de 7,6 miliarde euro. Alocarea financiară pentru această măsură de investiţii a fost epuizată încă din anul 2009.
Până în prezent, APDRP a încheiat 64.845 contracte de finanţare pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, cu o valoare nerambursabilă de 5,1 miliarde euro.
PNDR 2007 – 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2013, bani europeni care pot fi atraşi până în 2015.
Sursa: Agerpres