Ministrul ungar al economiei, Gyorgy Matolcsy, a declarat luni că investitorii speculează împotriva forintului ungar la sfaturile celebrului economist Nouriel Roubini, acesta fiind motivul pentru care moneda ungară a coborât la un nivel record în raport cu euro, transmite Bloomberg.
Forintul ungar s-a depreciat brusc săptămâna trecută, trecând pragul psihologic de 300 de forinţi pentru un euro, după ce Gyorgy Matolcsy, considerat candidatul cu cele mai mari şanse la postul de guvernator al Băncii centrale, a publicat un articol în cotidianul Heti Valasz în care susţine că Ungaria ar trebui să respingă modelele economice ‘tradiţionale’, inclusiv politicile care au menţinut forintul puternic pentru a contracara inflaţia.
În schimb, luni Matolcsy a dat vina pe recomandările făcute de Roubini, cofondator al firmei de consultanţă Roubini Global Economics LLC, pentru deprecierea forintului.
‘Nouriel Roubini, unul din cei mai influenţi analişti financiar din lume, a recomandat adoptarea unei poziţii short faţă de forint într-un raport trimis investitorilor. Se pare că speculatorii au urmat sfatul lui Roubini şi au început să atace forintul’, a declarat ministrul ungar al economiei.
Luni la prânz, forintul ungar era cotat la 297 forinţi pentru un euro, cu 2,7% mai puţin decât la începutul lunii şi de asemenea cea mai slabă cotaţie din ultimele şapte luni.
Nouriel Roubini, denumit şi Dr. Doom, este celebru pentru acurateţea cu care a estimat magnitudinea crizei financiare globale din 2008.
Sursa: Agerpres