Fermierii interesaţi să solicite ajutor financiar pentru Măsura 215 - plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pot depune cereri specifice în perioada 14 ianuarie - 15 februarie 2013, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit sursei citate, în perioada menţionată se pot depune Cereri de ajutor pentru Măsura 215 – plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a (porcine) – a doua sesiune de depunere, acordate fermierilor care îşi vor asuma, în mod voluntar, angajamente privind bunăstarea animalelor pentru o perioadă de minim cinci ani de la data de 15 februarie 2013.
APIA menţionează că pot depune cereri beneficiarii Măsurii 2.1.5. – pachet a – Plăţi în favoarea animalelor – pachetul a – porcine, care nu au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2012 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 215 – Plăţi pentru bunăstarea animalelor – porcine, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.489 din 17 iulie 2012.
Plăţile pentru bunăstarea animală se vor acorda doar pentru acele angajamente care depăşesc cerinţele minime evidenţiate în Ordinul nr.149/2012, care prezintă nivelul de referinţă neremunerat, considerat drept punct de pornire pentru elaborarea plăţilor compensatorii.
În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii vor trebui să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei.
Beneficiari pot fi exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor autorizate sanitar-veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor, care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.
Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să fie înregistraţi în Registrul Naţional al Exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, să deţină un cod de exploataţie, să aibă autorizaţie sanitară veterinară pentru întreaga exploataţie sau, în cazul exploataţiilor comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcilor, să fie înregistrat sanitar-veterinar, şi, nu în ultimul rând, să se angajeze că va menţine condiţiile de bunăstare, dar şi că respectă cerinţele specifice pachetelor pentru care aplică pe o perioadă de minim cinci ani, de la data de 15 februarie 2013.
Cererea de ajutor va fi completată online de către beneficiar, individual, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După tipărire se depune la Centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarului.
Cererea de ajutor va fi însoţită, obligatoriu, de o serie de documente iar alte detalii pot fi obţinute de pe pagina de internet a APIA.
Sursa: Agerpres