Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în calitate de operator de piață și de sistem, administrează patru segmente de piață – două piețe reglementate, la vedere și la termen, piaţa Rasdaq, precum și un sistem alternativ de tranzacționare.
Ulterior intrării în vigoare a Legii 297/2004 privind piaţa de capital, BVB a întreprins demersuri transparente în scopul clarificării statutului Pieţei Rasdaq care au vizat valorificarea potenţialului acestui segment de piaţă.
“Promovarea companiilor pe piaţa reglementată administrată de BVB reprezintă o constantă în strategia BVB, tarifele aferente procesarii documentaţiei şi admiterii la tranzacţionare fiind suspendate în ultimii ani, şi, mai recent, fiind implementată şi o politică de bonificare a intermediarilor implicaţi. Astfel, în perioada 2005 – 2012, piaţa reglementată s-a extins cu 22 de companii provenind de pe Piaţa Rasdaq”, arată operatorul de piață.
Reprezentanții BVB spun că operatorul va continua să încurajeze şi să susţină eforturile companiilor listate pe Piaţa Rasdaq şi ale intermediarilor care le sprijină pentru a promova pe piaţa reglementată. Totodată, BVB acordă o atenţie deosebită companiilor de pe sistemul alternativ de tranzacţionare, care pot beneficia în egală măsură de prezenţa pe piaţa bursieră şi care pot oferi diversificarea oportunităţilor investiţionale pentru participanţii la piaţa de capital.
“Încadrarea Pieţei Rasdaq într-unul din tipurile de piaţă prevazute de legislaţia românească şi de directivele europene reprezintă o prioritate atât pentru BVB, cât şi pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Cele două instituţii colaborează strâns pentru a satisface aşteptările participanţilor la piaţa de capital”, spun reprezentanții BVB. 
Potrit lor, “soluţia care va fi adoptată pentru clarificarea statutului Pieţei Rasdaq este de competenţa autorităţii de reglementare sau a legiuitorului, BVB urmând să îşi ofere tot sprijinul în calitatea sa de operator de piaţă şi de sistem, prin demersuri ce susţin bunele practici în domeniu şi guvernanţa corporativă, ce protejează interesul emitenţilor, acţionarilor acestora şi  investitorilor”.
Pe piața Rasdaq sunt listate 1.086 de companii, cu o capitalizare totală de peste 9 miliarde lei. Anul trecut, tranzacțiile de pe piața Rasdaq au scăzut cu 62%, până la numai 218,6 milioane lei, cel mai mic de la înființarea pieței în 1997. E drept că în primii ani piața a numărat peste 5.300 de societăți, din care treptat unele s-au delistat, altele s-au închis, iar altele au migrat pe piața reglementată a BVB.
Pe piața reglementată a BVB activează 79 de societăți, valoarea tranzacțiilor cu acțiunile acestora coborând anul trecut cu circa un sfert, până la 7,44 miliarde lei, cel mai mic nivel din 2004 încoace, cu mențiunea că în 2005 erau listate mai puține societăți – 64.