Aproximativ 2000 de IMM-uri românești vor beneficia de avantajele obţinute prin intermediul unor noi împrumuturi deblocate prin acordul semnat de Fondul european de investiţii cu Raiffeisen Bank. Mai precis, vorbim de 177 de milioane de euro împrumuturi pentru întreprinderile mici și mijlocii din România.
Acest acord al Fondului European pentru Investiții Strategice (EFSI), pilonul central al Planului Juncker, a fost semnat în 11 mai, EFSI fiind un factor crucial în semnarea împrumutului.
„Planul Juncker este destinat sprijinirii creării de locuri de muncă și stimulării creșterii economice în Europa. Facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii este o componentă importantă a Planului. Sunt încântată de faptul că, prin reuşita Acordului din 11 mai, şi mai multe companii românești vor putea investi în extindere, în crearea de locuri de muncă și în inovare", spune Corina Crețu, comisarul pentru politică regională.
Prin urmare, se preconizează că planul Juncker va declanșa noi investiții în întreaga Europă, în valoare de aproximativ 743 milioane de euro, începând cu luna mai 2017.