Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat în anul 2012 pe cele două aeroporturi ale Capitalei - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu - un trafic total de 7.547.465 de pasageri şi 98.592 mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Faţă de anul 2011, numărul pasagerilor care au tranzitat cele două aeroporturi ale Capitalei în 2012 a înregistrat o uşoară creştere, de 1,33%.
În anul 2012, 84% din numărul total al pasagerilor Aeroportului Henri Coandă a avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene, iar 68% – aeroporturi din statele Schengen.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează 32 de companii aeriene, care transportă pasageri către 68 de destinaţii. În anul 2012, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene: TAP Portugal şi Flydubai. Începând cu 25 martie 2012, companiile Blue Air, Wizzair şi Germanwings şi-au transferat operarea curselor aeriene de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.