La începutul lunii viitoare, primarul din orășelul Whitsett (Carolina de Nord) va tăia panglica unei fabrici, cea mai mare investiție locală din ultimii ani. Odată cu intrarea sa în funcțiune, America va începe, pentru prima dată după ceva timp, să producă din nou PC-uri: timp de peste trei decenii, această industrie a făcut pași mari spre Asia, decesul ei fiind, practic, decretat de închiderea ultimelor două mari fabrici Dell, în 2008, respectiv 2010, și de relocarea producției de aici în China. Doar că acum, investiția care anunță renașterea sectorului hardware din SUA aparține liderului de piață din China, Lenovo. Înființată în 1984 de un grup de 11 studenți de la Academia de Științe din Beijing, Lenovo a achiziționat, în 2005, divizia de calculatoare a IBM, devenind al doilea cel mai mare producător de PC-uri din lume.
Deschiderea acestei unități de producție în SUA marchează ultima etapă a procesului de globalizare demarat la începutul anilor ‘80. Atunci, principiul de bază al offshoringului era ca marile corporații occidentale să opereze reduceri masive de costuri dând de lucru forței de muncă din state îndepărtate, unde salariile erau ridicole comparativ cu standardele de acasă. Iar strategia a funcționat decenii la rând. Doar că acum asistăm la o mutație; iar toate argumentele care au determinat corporațiile să plece spre zări mai accesibile se disipă, de la an la an. Din 2002 și până acum, salariile din China și India au crescut cu o medie anuală de 10%-20% – în timp ce, în paralel, costurile de personal din America și Europa au rămas relativ constante. Alte țări, între care Vietnam, Indonezia și Filipine, oferă în continuare forță de muncă ieftină, însă, prin comparație cu China, au piețe interne neatrăgătoare și nu se pot lăuda cu lanțuri de distribuție prea performante. Apoi, deși diferențe salariale există în continuare de la un continent la altul, acestea sunt contrabalansate de costurile de transport tot mai mari. Așa că, deși cheltuielile de personal din fabrica din Carolina de Nord vor fi în continuare mai mari decât în China sau Mexic, diferența nu este destul de importantă cât să justifice opțiunea pentru aceste piețe emergente. În plus, după cum explică David Schmoock, președintele Lenovo America, pe măsură ce procesul de producție se automatizează, costurile cu forța de muncă intră la apă.
Acum, companiile încep să vadă cu lupa neajunsurile distanței. În primul rând, costurile transportului pe mare au crescut enorm, iar mărfurile stau pe vapoare cu săptămânile. Apoi, varianta încercată în ultimii ani, de a externaliza producția către un stat îndepărtat și ieftin, dar de a păstra activitatea de cercetare și dezvoltare în cartierul general, a avut un impact negativ asupra inovației și a noilor descoperiri. O alternativă ar fi relocarea activităților de R&D pe urma celor de producție, strategie ce presupune, însă, atât riscul de a pierde o forță de muncă specializată, cât și cel de „rătăcire“ a drepturilor de proprietate intelectuală.
Mingea e în terenul Occidentului
Companiile nu mai văd în China tărâmul celor mai mici costuri din lume, ci o piață de desfacere imensă. Acum, principalul motiv pentru care firmele se deplasează spre statele emergente este proximitatea de consumatorii acestor piețe ale viitorului. Cu alte cuvinte, conceptul de „offshoring“ se tranformă în cel de „onshoring“. Directorul executiv al Siemens, Peter Löscher, comenta recent că „firma nu mai are de mult un sediul central“, cartierele generale fiind stabilite atât în Germania și SUA, cât și în India sau China.
Lenovo are o mulțime de fabrici în China, și totuși acum a decis să intre și în State. Pentru corporația asiatică, motivul mutării uneia dintre diviziile de producție în SUA este, la fel ca și în cazurile descrise mai sus, apropierea de clienții americani, care îi permite un răspuns rapid la nevoile acestora. După cum explică directorul companiei, înainte de deschiderea fabricii din Whitsett, orice nouă comandă de laptop venită din SUA era onorată după nu mai puțin de șase săptămâni.
Asistăm la o perioadă unică, în care statele bogate și angajații de aici au oportunitatea de a-și recupera o parte din industriile pierdute în ultimele decenii. Paradoxal, această transformare a modelului de business global pune presiune pe guvernele țărilor dezvoltate. Acum, că diferențele salariale între piețele emergente și cele consolidate sunt mai mici pe zi ce trece, politicienii nu mai pot justifica lipsa de investiții prin așteptările salariale prea mici ale lucrătorilor din Asia, fiind nevoiți în schimb să vină cu soluții concrete pentru creșterea competitivității piețelor interne.