Compania a spus că pe trimestrul al patrulea a câștigat 97 milioane dolari sau 21 cenți/acțiune, la vânzări de 21,27 miliarde dolari. În perioada similară din anul anterior, relailerul online gigant a avut un profit net de 177 milioane dolari sau de 38 cenți/acțiune, la vânzări de 17,43 miliarde dolari. Deci, chiar dacă vânzările au avut o creștere solidă, cu 22%, profitul s-a prăbușit cu 45%.
Analiștii chestionați de FactSet se așteptau ca Amazon să raporteze un câștig de 28 cenți/acțiune, la vânzări de 22,26 miliarde dolari. Astfel, dacă vânzările au fost în linie cu așteptările pieței, profitul net a dezamăgit puternic.
Cu toate acestea, imediat după clopoțelul de închidere și prezentarea rezultatelor, acțiunile Amazon au țâșnit pe bursă în sesiunea extinsă, crescând cu 9%, până la 283,5 dolari, cel mai înalt nivel din istorie. Maximul sesiunii extinse a fost de 284,72 dolari. Față de nivelul din urmă cu 12 luni, acțiunile Amazon sunt acum cu 40% mai sus.
Ce a alimentat această creștere incredibilă de după clopoțelul de închidere de pe Wall Street? Cheia aprecierii stă în speranța investitorilor că Amazon și-a întărit poziția financiară raportând un profit operațional în creștere consistentă, cu 56%, până la 405 milioane dolari, comparativ cu 260 milioane dolari cu un an înainte.
Compania nu a prezentat cifrele exacte de vânzări pentru Kindle, dar a spus că ultimul său model Kindle Fire HD a fost cel mai bine vândut produs de pe toate site-urile Amazon din întreaga lume față de acum un an.
Amazon prognozează că pentru primul trimestru va avea venituri cuprinse între 15 și 16,6 miliarde dolari și se așteaptă ca rezultatul operațional să fie cuprins între o pierdere de 285 milioane dolari și un profit de 65 milioane dolari.
INCREDIBIL Profitul Amazon se prăbușește, dar acțiunile cresc puternic pe speranțe
30 ianuarie 2013, 08:44
Ultima modificare în 30 ianuarie 2013, 10:44
Amazon.com a raportat marți că profitul pe trimestrul al patrulea a scăzut cu 45% față de nivelul de dinainte cu un an, chiar dacă retailerul online a înregistrat pe perioada vacanței de iarnă vânzări puternice sprijinite de cititoarele de cărți electronice Kindle și tablete, transmite Market Watch.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Talpeş a vândut ASCENTA, divizia de consultanţă IT a grupului Softwin, norvegienilor
- Canon lansează o nouă serie de modele IXUS şi un nou PowerShot
- Apple a lansat iPad-ul cu 128 de GB spaţiu de stocare
- OTE vrea să emită din nou obligaţiuni pe cinci ani denominate în euro
- Românii vor să devină IT-işti
- Cum să te uiți la filmele de pe iPhone direct pe monitor!
- Orange oferă internet mobil 4G pe iPad cu ecran Retina și iPad mini
- Vodafone şi-a adus director din Italia
- Orange lansează un serviciu de asigurare pentru telefon, modem şi tabletă
- Un virus vine cu Antena 3: Cătălin Botezatu se află în stare gravă la spital!