”Ţinta noastră la minister, dar şi ca absorbţie de fonduri europene în 2013, este în jur de un miliard de euro şi sperăm să o atingem. (…) Principalul nostru obiectiv e să avem o absorbţie accelerată a fondurilor europene şi autoritatea locală este o instituţie care trebuie respectată, pentru că este încărcată de legitimitate. Intenţionăm ca finalul anului să ne găsească, pe lângă regiunile administrative înfiinţate, cu procesul de descentralizare încheiat complet, cu resursele financiare necesare pentru acest proces deja definite şi stabilite pentru dumneavoastră, în aşa fel încât cetăţeanul, când vine la primărie, să găsească un om care a fost ales şi care, dacă vrea să facă treaba şi să le rezolve toate solicitările, să aibă şi instrumentele să o facă”, le-a transmis Dragnea autorităţilor locale.
Vicepremierul Liviu Dragnea, care este și ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a semnat marţi 27 de contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, a căror valoare depăşeşte 70 de milioane de euro. (Sursa: Agerpres)