În cel mai recent raport trimestrial al BCE, realizat în rândul a 131 de bănci din zona euro, se arată că deciziile recente ale băncilor centrale de contracarare a crizei din zona euro au ajutat la atenuarea presiunilor cu care se confruntă băncile în privinţa finanţării în ultimele patru luni din 2012, dar noile cerinţe privind capitalul şi reglementările financiare determină instituţiile financiare să-şi înăsprească standardele de creditare.
În acelaşi timp, cererea de credite din partea persoanelor fizice şi juridice a scăzut în trimestrul patru din 2012, iar băncile se aşteaptă ca declinul să continue şi în primele trei luni din 2013, ceea ce va afecta redresarea economiei zonei euro.
”Aceste date arată problemele creditării în Europa: înăsprirea standardelor de creditare pe partea furnizării şi scăderea cererii. Pe moment, aceasta arată o creştere slabă a economiei”, a explicat economistul Carsten Brzeski, de la ING.
BCE a anunţat că 13% din băncile care au participat la studiu şi-au înăsprit standardele de creditare în trimestrul patru din 2012, uşor mai scăzut faţă de procentul de 15% înregistrat în precedentele trei luni.
Aproape două treimi din băncile din Italia şi 30% din băncile spaniole au raportat o scădere a cererii pentru credite din partea companiilor în trimestrul patru. În Germania, numai 3% din bănci au anunţat astfel de date.
De asemenea, 20% din instituţiile germane de creditare au raportat o creştere a cererilor pentru credite ipotecare în primul trimestru în timp ce două treimi din băncile spaniole şi toate băncile portugheze au anunţat că se aşteaptă la un declin pe acest segment.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a păstrat dobânda de referinţă la nivelul record de 0,75% şi anterior a injectat peste 1.000 de miliarde de euro în sectorul bancar, încă cu toate acestea activitatea de creditare rămâne la un nivel scăzut.
Zona euro se confruntă în prezent cu cea de-a doua recesiune din ultimii patru ani pe măsură ce guvernele diminuează cheltuielile pentru a-şi putea reduce deficitele. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat la data de 10 ianuarie că se aşteaptă ca economia zonei euro să-şi revină treptat în cursul acestui an. Potrivit celor mai recente prognoze ale BCE, economia zonei euro se va contracta cu 0,3% în acest an, urmând să revină pe o creştere de 1,2% în 2014.
Băncile din zona euro vor înăspri standardele de creditare
30 ianuarie 2013, 14:02
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:37
Băncile din zona euro ar urma să-şi înăsprească în următoarele luni standardele de creditare, chiar dacă accesul lor la finanţare s-a îmbunătăţit, se arată într-un studiu realizat de BCE în perioada 14 decembrie-10 ianuarie, potrivit Reuters.
Etichete: zona euro
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook