Taxa se va aplica din februarie 2013 până în decembrie 2014. Nu se datorează taxe pentru veniturile suplimentare obţinute din capacităţile de extracţie realizate după intrarea în vigoare a ordonanţei, potrivit proiectului de act normativ.
Baza de calcul o constituie veniturile suplimentare pe care operatorul economic le obţine din vânzarea gazelor naturale, ca efect al dereglementării pieţei naţionale de gaze naturale, din care se deduc redevenţele aferente veniturilor suplimentare respective, precum şi investiţiile în segmentul upstream, dar fără a depăşi 30% din veniturile suplimentare.
Deducerea investiţiilor în segmentul upstream reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, respectiv lună, precum şi valoarea investiţiilor reportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă conform reglementărilor legale în vigoare.
În urma dereglementării preţurilor pe piaţa de gaze naturale operatorii economici din acest sector de activitate vor plăti concomitent cu taxa specială şi valori majorate pentru TVA, redevenţe, impozit pe profit care au fost estimate pentru anul 2013 la un total de 214,1 milioane lei. Din procesul de dereglementare a preţurilor şi în domeniul energiei electrice se vor obţine venituri suplimentare pentru TVA şi impozit pe profit care au fost estimate pentru anul 2013 la un total de 153,4 milioane lei.
Piaţa românească a gazelor naturale este estimată la aproximativ 14,2 miliarde metri cubi.
Sursa: Agerpres