„De ce ar trebui să ne pese foarte mult de MCV? De ce trebuie să avem un foarte mare interes în succesul FMI? Deoarece aceste două programe pot face toată diferenţa privind viitoarea creştere economică a României. În câţiva ani, România ar putea ajunge la o creştere de 4% pe an şi poate să recupereze distanţa faţă de restul Europei. Sau nu. Aceste programe pot stimula potenţialul economic din România, atrage investitori din Marea Britanie şi din alte părţi şi pot inversa declinul competitivităţii României. MCV + FMI = 4%”, scrie ambasadorul britanic pe blogul său personal.
El notează faptul că există două platforme fundamentale ale reformei în România, asupra cărora autorităţile române au angajamente cu instituţiile financiare internaţionale şi cu partenerii săi din UE – Acordul Stand-By cu FMI, precum şi MCV.
„Misiunea FMI a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte consolidarea fiscală în România, în 2012, reducându-se datoria publică şi gestionându-se deficitul bugetar. Cifrele din prezent ale României privind datoria publică ar fi invidiate de multe alte state membre ale UE. Acest lucru este cu atât mai impresionant, având în vedere ca a fost vorba despre un an electoral. FMI a subliniat, de asemenea, nevoia de mai multe progrese în reformarea întreprinderilor de stat. Acestea se referă la unele dintre cele mai promiţătoare domenii ale economiei cum ar fi energia şi industria chimică, dar ele sunt o piedică în calea creşterii economice, când ar trebui să fie un stimulent. Introducerea managementului privat şi aducerea de noi investiţii londoneze, prin oferte publice de pe bursă, ar trebui să fie o prioritate pentru primul semestru al acestui an’, consideră Harris.
În ceea ce priveşte MCV, ambasadorul britanic evidenţiază faptul că au fost semnalate progrese semnificative de către Comisia Europeană.
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lucrat la finalizarea unor vechi cazuri de corupţie la nivel înalt. Hotărârile Curţii Constituţionale au fost aplicate, iar Agenţia Naţională de Integritate şi-a continuat munca pentru a consolida principiile etice în viaţa publică”, punctează ambasadorul, adăugând că o „veste bună” a începutului de an s-a referit la pregătirea legislaţiei necesare pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură Civilă.
El crede că noul Parlament trebuie să ducă mai departe Strategia anti-corupţie a României, iar noua lege privind Statutul parlamentarilor şi codul de conduită propus oferă oportunitate de a se asigura că cererile de ridicare a imunităţii sunt tratate într-o maniera transparentă şi la timp, iar Legislativul poate demonstra „fără echivoc” că parlamentarii nu sunt deasupra legii.
„De asemenea, sper ca diferiţii actori implicaţi în proces să poată asigura împreună numirea de profesionişti puternici şi independenţi, la conducerea Parchetului Generale şi DNA”, mai scrie Harris, citat de Agerpres.