Dacă eşti student şi îţi pierzi nopţile în faţa monitorului jucând tot felul de jocuri, poţi să faci bani frumoşi ca video tester. Ubisoft, unul dintre cei mai importanți producători, publisheri și distribuitori de jocuri video la nivel mondial, angajează în fiecare an sute de testeri la studioul său din Bucureşti, probabil cel mai mare din lume.
Fondat în anul 1992, biroul din Bucureşti are un număr de 500 de angajaţi, însă pe perioada verii şi în funcţie de jocurile din anul respectiv compania angajează sute de video testeri. „În vară, testăm jocurile pentru Crăciun. Vara avem vârfuri de 700-800 de angajaţi. Anul acesta vom mai angaja în perioada martie-aprilie cel puţin 200 de oameni. Depinde de jocurile pe care le vom testa“, declară Sebastien Delen, director general al Ubisoft Europa de Est.
La studioul din Bucureşti se testeză, anual, sute de proiecte-numai anul trecut s-au testat circa 400. „Avem cel mai mare departament de test din grup. Este posibil să fie cel mai mare test center din lume. Aici, avem oameni talentaţi. Aceştia vin de la facultatea de Matematică, de la ASE sau Politehnică. De obicei, sunt studenţi la primul job, cărora le plac jocurile video“, precizează Delen.
Ce înseamnă să fii tester
Ca să fii un game tester nu trebuie să fi un gamer înrăit, ci să ai cunoştinţe medii de PC, să cunoşti pachetul MS Office şi să ştii limba engleză, de asemenea, la nivel mediu, se arată în anunţul de angajare Ubisoft. Potrivit lui Sebastian Delen, un game tester trebuie să fi jucat multe jocuri. „Dacă vii aici şi nu treci de primul nivel, vei fi pus să testezi meniul toata ziua şi nu este prea plăcut“, afirmă Delen.
Un test gamer trebuie să aibă anumite aptitudini şi să ştie să facă un raport. „Când găseşte o problemă, trebuie să ştie să o explice unei persoane care nu e neapărat din România. Un lucru este cert – nu avem nevoie de copii de 14 ani care nu ştiu limba engleză, ci de studenţi care posedă anumite cunoştinţe tehnice“, explică Delen.
Unul dintre cele mai importante proiecte la care a contribuit Ubisoft România este jocul Assassin‘s Creed 3, cu vânzări de aproape jumătate de miliard de euro de la lansarea din toamna anului trecut. „Sperăm ca jocurile Ubisoft să fie printre cele mai vândute în 2013. Assassin‘s Creed a fost un joc excelent, dar acum e şi mai bun. În trei săptămâni am vândut şapte milioane de copii, ceea ce este excelent. Am lansat şi Far Cry 3. A primit 90% recenzii pozitive“, declară Delen.
Piaţa de jocuri îşi va reveni
Piaţa locală de jocuri video se află, în prezent, în declin. Dacă în 2008 piaţa totală de jocuri video a fost de 18 milioane de euro, „anul trecut, aceasta a fost de 15 milioane de euro“, potrivit lui Răzvan Amzu, director la Best Distribution. Delen consideră că piaţa a fost afectată grav de criza economică. „Oamenii nu au mai mulţi bani decât în 2011 sau 2010 şi nu mai cumpără jocuri. Un alt motiv ar fi acela că suntem la sfârşitul unui ciclul al consolelor Xbox, Nintendo Wii şi PlayStation 3. Acestea au peste cinci ani vechime şi se aşteaptă cele mai noi modele. Nintendo a făcut primul pas lansând Wii U, iar oamenii aşteaptă noile console de la Sony şi Microsoft“, crede Delen.
Potrivit lui Amzu, cele mai căutate jocuri în prezent sunt cele care oferă o experienţa single-player puternică, combinată cu moduri atractive de multiplayer pentru un pachet complet, cu o durată mare de joc. „Foarte bine se vând în continuare jocurile cu tematică sportivă (în general, fotbal) şi de acţiune“, declară Amzu.