Compania aeriană va oferi servicii de weekend de pe Heathrow spre Ibiza începând din 27 aprilie, datorită popularității de care se bucură cursele sale actuale către White Isle, cu plecare de pe două aeroporturi – London City și Gatwick. Biletele pentru aceste zboruri sunt deja puse în vânzare, cu preţuri începând de la 66 lire sterline pentru un zbor “dus”.
La această ofertă se adaugă şi noi curse spre Spania cu plecare de pe Heathrow în direcţia Palma (începând din 31 martie) şi de pe Gatwick spre Lanzarote (din 31 martie) şi Tenerife (din 29 martie). Preţurile pentru Tenerife şi Lanzarote pornesc de la 83 de lire sterline pentru un bilet “dus”, iar cele spre Palma – de la 99 lire sterline pe un singur segment.
În plus, pentru toate noile sale curse cu decolare de pe Heathrow spre Leeds Bradford şi Zagreb, compania aeriană va muta punctul de plecare de pe Terminalul 1 pe Terminalul 5 al aeroportului.
Cursele spre Leeds îşi vor modifica orarul pentru a se adapta mai bine la programul celor care călătoresc în interes de afaceri, decolând mai devreme dimineaţa în ambele direcţii**. Încă de la începutul programului de vară, din data de 31 martie, programul curselor cu plecare de pe Leeds Bradford se va reduce de la patru la trei zboruri pe zi, combinând slotul de la ora prânzului şi cel de la primele ore ale după-amiezii. Pe de altă parte, mutarea pe Terminalul 5 şi noul orar al curselor va fi avantajoasă pentru toţi oaspeţii BA, indiferent dacă ar călători în interes de afaceri sau de plăcere, pentru că astfel vor găsi mai uşor legături pentru unele dintre cele mai importante zboruri europene şi pe distanţe lungi.
Programul de iarnă al curselor către Dublin şi Tripoli va continua şi peste vară, oferind până la 53 de zboruri pe săptămână către capitala Irlandei şi trei zboruri pe săptămână către cea a Libiei.
Călătorii care îşi fac rezervări pentru zboruri pe distanţe scurte cu British Airways pot să beneficieze de oferta pentru bagaje de mână a companiei aeriene, luând cu ei în cabină o valiză de dimensiuni considerabile (56cm x 45cm x 25cm) fără limită de greutate, plus o geantă de mână sau pentru laptop, şi predând la cală un bagaj cu o greutate de până la 23 kg. Compania aeriană le oferă clienţilor săi şi alte facilităţi, cum ar fi: alocarea locurilor în avans, prioritatea familiilor la formalităţile de îmbarcare, mâncare şi băutură incluse în preţul biletului, zboruri către aeroporturi convenabile, servicii de înaltă calitate şi un program “frequent flyer” care îi răsplăteşte cu puncte Avios şi Tier.
În reţeaua de zboruri pe distante lungi a companiei aeriene, Alma Ata va beneficia de un serviciu non-stop începând din 2 aprilie 2013. Şi această rută îşi va muta punctul de plecare de pe Terminalul 1 pe Terminalul 5, beneficiind în plus de introducerea unei aeronave cu trei clase de zbor. Astfel, oaspeţii BA vor avea la dispoziţie trei opţiuni pentru cabină: World Traveller Plus (economic superior), Club World (business) sau World Traveller (economic).
După cum a anunţat deja, British Airways urmează să îşi înceapă zborurile cu plecare de pe Gatwick spre Sri Lanka în data de 31 martie, cu preţuri de la 604 lire sterline pentru un bilet dus-întors, şi cursele de pe Heathrow spre Chengdu, în China, din data de 22 septembrie, cu preţuri de la 742 lire sterline pentru un bilet dus-întors.
În numele turismului de leisure, British Airways își modifică programul de zbor pentru această vară
4 februarie 2013, 12:58
Ultima modificare în 4 februarie 2013, 14:58
British Airways a decis să opereze mai multe modificări în programul său de zbor pentru vara lui 2013 (care începe din 31 martie), printre care o rută nouă, schimbări legate de terminale și creșterea frecvenței anumitor curse.
Etichete: aeroport,
British Airways,
curse,
londra
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook