Partea bună a procesului de insolvență a combinatului vâlcean Oltchim este că, în sfârșit, se face ceva pentru a ieși dintr-o situație care durează de șase ani. Dacă primele măsuri ar fi fost luate încă din 2007, primul an de pierderi pentru companie, Oltchim nu ar fi ajuns aproape de faliment.
Partea mai puțin bună este situația în sine, care este atât de gravă, încât va fi imposibil ca societatea să rămână la fel după încheierea procesului de insolvență. Adică nu va putea să își păstreze toți angajații și, după cum pare foarte probabil, nu va rămâne nici cu toate liniile de producție. Speranțele se pun în a mai rămâne ceva din combinat, deoarece nici acest lucru nu este bătut în cuie. Și va depinde nu doar de stat, ci de bănci și de furnizori și chiar de eventualul investitor strategic.
Reducere de datorii    

Pentru compania care a încheiat anul trecut cu pierderi de 89 de milioane euro și datorii de 600 milioane euro, insolvența se poate încheia în două feluri: restructurare și revenirea afacerii sau faliment. Evident, falimentul nu îl dorește nimeni. Toți creditorii ar avea de pierdut, valorificarea tuturor activelor neputând să adune mai mult de 100 milioane euro, iar 3.300 de oameni ar rămâne fără slujbe și, cel puțin pentru o perioadă, în sarcina bugetelor de șomaj sau ajutoare sociale.
Problema este cum se va face restructurarea. Există două variante de lucru principale, dintre care trebuie aleasă una în 45 de zile. În primul rând, indiferent de varianta aleasă, datoriile trebuie reduse. Primul creditor care va renunța la creanțe este statul, prin AVAS. Astfel, aproximativ 250 milioane euro vor fi șterse din datoriile Oltchim. Cel puțin așa susține avocatul Gheorghe Piperea, care vorbește în numele consorțiului format din Rominsolv, pe care îl și reprezintă, și BDO Business Restructuring. Dacă ne gândim că statul are de pierdut mult mai mult decât acești bani în caz de faliment, este clar că se va accepta ștergerea datoriilor. Și, fiind în insolvență, nu va fi considerat ajutor de stat. În mod normal, și ceilalți creditori ar trebui să accepte reduceri ale creanțelor. Cel puțin ștergerea dobânzilor la dobânzi și a penalităților este posibilă. Restul datoriei, care probabil va rămâne în jurul a 250-300 milioane euro, se va recupera prin vânzarea de active și prin reeșalonarea creditelor.
Oricum ar fi, planul ales de restructurare va fi acceptat și aprobat de către creditori, nu de către acționari. Ceea ce înseamnă că acționarii mici ai Oltchim au „șanse“ mari să nu-și  mai recupereze nimic din investiție.
Privatizare prin insolvență
Un alt element clar din propunerea administratorului judiciar va fi „privatizarea prin insolvență“. Mai exact, găsirea unui investitor strategic, care să preia compania și să continue activitatea. Implicându-se sau nu și în procesul de restructurare.  
„Sere, cantine, cabane în munți și altele – toate acestea sunt active care nu au ce căuta în activitatea Oltchim și vor fi vândute“, spune Gheorghe Piperea. Procesul de restructurare va presupune separarea „activelor bune de activele rele“, adică eliminarea și valorificarea tuturor celor care nu țin de activitatea principală a combinatului chimic. Vor fi revizuite și toate contractele companiei, multe dintre ele sub suspiciune de a fi încheiate în defavoarea societății. După care, în funcție și de investitorul găsit, se va decide dacă și vreuna dintre activitățile de bază ale Oltchim va fi închisă sau nu. Evident, vor fi și concedieri, însă „nu la nivelul vehiculat prin presă“, spune Piperea. Deși nu poate spune exact care va fi cifra.
Acum urmează variantele de privatizare. Prima este vinderea pachetului de 54,8% din acțiuni deținut de statul român. Inclusiv pe un euro, singura condiție fiind să găsească un investitor dispus să aducă, pentru început, 100 milioane euro, suma necesară pentru a rentabiliza combinatul, adică pentru a-l aduce la zero (fără pierderi). Investitorul va fi parte a procesului de restructurare și va deveni, după ieșirea din insolvență, responsabil și de datoriile rămase.
Cea de-a doua, și care va fi recomandată de către administratorul judiciar, este separarea activelor prin crearea unei noi companii, care să preia doar ce e bun din activitatea de bază a Oltchim și în care combinatul va fi acționar cu 100%. Noua companie, liberă de sarcini și curată, va fi vândută tot către un investitor strategic, care să continue activitatea. Oltchim „vechi“ va intra în lichidare și va valorifica tot ce se poate pentru a achita din datorii. Dacă se va stabili vreun acord cu noua companie pentru preluarea unor resturi de datorii, nu se poate spune în acest moment.
Cam acestea sunt posibilitățile Oltchim de a evita falimentului. Dacă ar fi fost privatizată în 2000, ar fi putut avea soarta Azomureș, care a obținut profit an de an și și-a găsit și al doilea cumpărător. Sau dacă ar fi fost restructurată din 2008, nu ar fi ajuns la datorii de peste 600 milioane euro. Cert este că „vindecarea“ nu va fi ușoară, mulți oameni vor avea de suferit, iar creditorii vor renunța la pretenții pentru a mai recupera ceva. Oricum, tot este mai bine decât falimentul.

Oltchim ar putea fi primul exemplu de privatizare prin insolvență; fără restructurare, privatizarea nu este nici măcar posibilă – Gheorghe Piperea, reprezentantul Rominsolv.