România este interesată de atragerea investiţiilor israeliene în domenii unde Israel deţine un potenţial important precum tehnologia informaţiei, industria aeronautică, energie regenerabilă, agro tehnologie, cercetare şi dezvoltare, potrivit Ministerului Economiei.
Aceste aspecte au fost analizate miercuri de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, E.S. Dan Ben-Eliezer, în cadrul unei întâlniri prilejuite de apropiata vizită a demnitarului român la Tel Aviv, Haifa şi Ierusalim.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte privind schimburile comerciale bilaterale, apreciindu-se că oportunităţile de colaborare pot dezvolta relaţiile dintre cele două ţări. S-a căzut de comun acord că este necesară realizarea de contacte mai strânse între comunităţile de afaceri din cele două ţări, atât prin organizarea de misiuni economice reciproce, cât şi prin participarea la expoziţiile internaţionale de interes organizate în România şi în Israel, chiar dacă aceste schimburi comerciale au înregistrat în 2012 un nivel cu 17% mai mare decât în anul precedent, iar exporturile româneşti au avut o creştere cu 25%.
Ministrul Varujan Vosganian a prezentat interesul României pentru atragerea de investiţii israliene în domenii de interes în care Israelul deţine un potenţial important, cum ar fi tehnologia informaţiei, industria aeronautică, energie regenerabilă, agro tehnologie, cercetare şi dezvoltare, arătând că România oferă multiple avantaje şi asigură sprijinul necesar în vederea realizării acestora, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul autorităţilor locale.
Nu în ultimul rând, a fost trecută în revistă problematica economică comună discutată cu ocazia contactelor la nivel realizate în ultimii doi ani şi s-a reliefat importanţa organizării în acest an a Comisiei mixte guvernamentale româno-israeliene care să stabilească domeniile şi proiectele de interes ale cooperării bilaterale.
În anul 2011, schimburile bilaterale dintre România şi Israel s-au ridicat la 362,1 milioane dolari, din care exportul a fost de 194,3 milioane dolari (în scădere cu 3,3%), iar importul de 167,8 milioane dolari. Balanţa comercială a fost pozitivă, respectiv de 26,5 milioane dolari, pentru prima dată din anul 2002.
În primele 11 luni din anul 2012, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la 386,9 milioane dolari (cu 17,1 mai mult decât în perioada similară din 2011), din care exportul românesc a fost de 221,6 milioane dolari (în creştere cu 24,5%), iar importurile din Israel au fost de 165,3 milioane dolari (în creştere cu 8,5%). Balanţa comercială a fost pozitivă, de 56,3 milioane dolari.