Germania are de gând să-şi stimuleze economia prin încheierea de acorduri de liber schimb şi creşterea colaborării cu statele din Asia de Sud-Est, a declarat sâmbătă ministrul german de externe, Guido Westerwelle, transmite Bloomberg.
”Există o decizie politică strategică a guvernului german de a intensifica şi întări colaborarea cu aceste noi centre de putere din Asia de Sud-Est”, a declarat Westerwelle.
Potrivit unor estimări preliminare, ritmul de creştere a economiei germane a încetinit până la 0,7% în 2012 de la 3% în 2011. Economia germană a fost afectată de scăderea exporturilor spre zona euro, ceea ce a determinat companiile germane să se îndrepte spre pieţele în creştere din Asia.
Economiile din Asia de Sud-Est au traversat cu bine criza financiară din 2008, iar Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică estimează că consumul domestic şi creşterea investiţiilor va stimula creşterea în următorii ani. Potrivit OECD, Produsul Intern Brut al Indoneziei ar urma să crească cu 6,4% anual până în 2017, în timp ce Thailanda ar urma să înregistreze o creştere medie de 5,1% iar Filipine va creşte cu 5,5%.
Sursa: Agerpres