Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a discutat, la finele acestei săptămâni, cu autorităţile din Irlanda despre extinderea cooperării bilaterale atât în domeniul inspecţiei muncii, cât şi al ocupării forţei de muncă, cu accent deosebit asupra programelor, iniţiativelor şi măsurilor destinate creşterii nivelului de ocupare, conform unui comunicat postat, sâmbătă, pe site-ul MMSFPV.
Mariana Câmpeanu a participat, în perioada 7-8 februarie, la Reuniunea informală a miniştrilor pentru ocupare şi politică socială (EPSCO), de la Dublin, Irlanda.
În marja reuniunii, ministrul Muncii a avut două întrevederi bilaterale cu ministrul pentru locuri de muncă, întreprinderi şi inovare, Richard Bruton, şi cu ministrul pentru protecţie socială, Joan Burton, din Republica Irlanda. În cadrul întâlnirilor, s-a reafirmat şi importanţa liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeana, importanţa respectării prevederilor tratatelor europene şi exemplul pozitiv dat în acest sens de Irlanda prin decizia de ridicare a restricţiilor pe piaţa muncii aplicate cetăţenilor români, în luna iulie 2012.
Reuniunea informală EPSCO a debutat cu o sesiune plenară în care au fost prezentate temele prioritare pentru discuţiile miniştrilor, preluate în cadrul dezbaterilor din cele trei ateliere de lucru paralele care au urmat, prin abordarea următoarelor problematici: incluziunea socială a persoanelor neocupate, cu accent suplimentar pe iniţiativele pentru tineri, dezvoltarea competenţelor în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, statutul femeilor vârstnice pe piaţa muncii din perspectiva diferenţelor de gen.
Ministrul Muncii a participat la primul atelier de lucru, prezidat de Joan Burton, ministrul pentru protecţie socială din Irlanda. În intervenţia sa, Mariana Câmpeanu a subliniat importanţa implementării unor măsuri care să vină în sprijinul reducerii fenomenului gospodăriilor în care nici unul din adulţi nu este prins într-o formă de muncă remunerată, acordând o atenţie specială măsurilor destinate ocupării tinerilor. În acest sens, a fost exemplificată experienţa României şi măsurile care se au în vedere pentru crearea unei schimbări pozitive în sprijinirea acestei generaţii prin contractul de solidaritate, ucenicia, formarea profesională şi dezvoltarea unor aptitudini la locul de muncă, precum şi îmbunătăţirea legislaţiei române în acest sens.
În cea de-a doua zi a lucrărilor EPSCO au fost prezentate concluziile atelierelor de lucru, reieşind importanţa îmbunătăţirii cooperării la nivel european, necesitatea unor măsuri care să corespundă realităţii diferite şi specificităţii din statele membre, precum şi implicarea tuturor actorilor sociali în abordarea provocărilor actuale în domeniul ocupării. Miniştrii europeni au dezbătut în sesiune plenară propunerea Comisiei Europene privind instituirea unei garanţii pentru tineri, precum şi rolul serviciilor publice de ocupare în soluţionarea problemelor actuale pe piaţa forţei de muncă europene, prin contribuţia la atingerea obiectivelor comune ale politicii de ocupare în cadrul Strategiei 2020.
În intervenţia sa, Mariana Câmpeanu a subliniat sprijinul României pentru iniţiativa Comisiei Europene privind instituirea unei garanţii pentru tineri, precum şi pentru formalizarea reţelei şefilor serviciilor publice de ocupare la nivel european, care să contribuie la îmbunătăţirea cooperării prin schimb de informaţii şi bune practici, dar şi la identificarea măsurilor ce pot fi implementate la nivel naţional în viitor.
Sursa: Agerpres