Moneda naţională s-a depreciat uşor azi în raport cu euro la referinţa BNR, cursul întorcându-se la aproape 4,40 lei, pe o piaţă apatică, la fel ca şi în regiune, spun dealerii.
Cursul oficial al euro a urcat cu 0,28 bani (0,06%), până la 4,3998 lei, deşi cu puţin timp înainte de referinţa BNR cursul sărise pe interbancar la 4,405 lei.
"Azi nu am avut mişcări deosebite, cu excepţia unui salt mic înainte de referinţa BNR, când s-a anunţat majorarea plafonului la Repo la 11 miliarde lei. Piaţa e apatică, în ton cu regiunea. Volumele sunt mici, întrucât străinii nu mai vând euro şi nici bonduri, dar nici nu mai cumpără", a declarat un dealer pentru Capital.
A continuat să urce cursul dolarului american, cu 1,01 bani (0,31%), până la 3,2874 lei, deşi la începutul lunii coborâse aproape de 3,20 lei, cel mai mic nivel din ultimele 14 luni.
Tot în urcare a fost cotat şi francul elveţian, cu aproape 0,5 bani, până la 3,5807 lei, în condiţiile în care în urmă cu circa 4 săptămâni coborâse până la 3,4758 lei.