Radu Enache, proprietarul lanțului hotelier Continental și președinte al Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) a criticat dur decizia Ministerului pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, condus de Maria Grapini, de a introduce impozitul forfetar în turism. Mai mult, a trimis ministurlui o scrisoare deschisă prin care și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu deciziile Guvernului.
La rându-i, Maria Grapini, i-a dat replica prin intermediul presei. ”Regret atitudinea omului de afaceri Radu Enache de a transmite o scrisoare deschisă, atâta timp cât a fost invitat la fiecare întâlnire cu asociațiile din domeniu, atunci când s-a discutat despre o nouă metodă de impozitare. Din procesele verbale, care i-au fost transmise după fiecare întâlnire a grupului de lucru, ar fi trebuit să constate că este singura federație care se opune. Să fie datorită faptului că "cei mari" ,au plătit cel mai puțin impozit pe profit ? ”, spune ministrul. Aceasta explică faptul că studiul pe care îl face Ministerul se bazează pe date statistice, dar și pe experiența altor țări.
”Recent, am avut o întâlnire, în Franța, cu Ministrul Turismului și am putut constata că cei din domeniul hotelier au taxe cu atât mai mari cu cât au gradație superioară și capacitate mai mare”, explică Grapini, menționând că nu vrea ca acest nou mod de impozitare să fie povară doar pe IMM-uri și nici ”nu vrea să păstreze un sistem inechitabil și neetic în domeniul fiscal”.
”Eu nu cred că un mare hotel poate exista și poate să facă investiții, pentru a rămâne la standarde de calitate, fără să facă profit ani la rând”, spune ministrul.
Mai mult, Maria Grapini îl invită pe Radu Enache la discuții.