Apple ar putea fi gazda unui eveniment TV în martie, dar compania nu va dezvălui televizorul pe care toată lumea îl vrea, a declarat ieri la CNBC analistul Peter Misek de la Jeffries.
“Nu așteptăm de fapt un anunț TV. Credem că este vorba de kit pentru dezvoltarea de programe (SDK – software development kit) pentry seturile TV deja existente și credem că vor fi câteva alte lansări de produse, care nu știm ce sunt, dar suntem aproape siguri că nu este vorba de un iPhone sau iPad”, a spus Misek.
O lansare de SDK va permite dezvoltatorilor să construiască jocuri și aplicații pentru actualul Apple TV box, la fel cum este disponibil pentru iPhone și iPad.
“Credeam că este o oportunitate uriașă pentru dezvoltatori pentru a pătrunde în sufragerii, utilizând actualul set Apple TV, care ar putea sau nu să fie în avans față de actuala televiziune. Credem că dezvoltatorii se vor bate pentru a avea acces la aceasta”, a spus el.
Misek, care acordă ratingul de “păstrează” pentru acțiunile Apple, cu un preț țintă de 500 dolari, spune că se așteaptă la noutăți iPhone care să survină în această vară.
“Apple începe să piardă cotă de piață în favoarea Samsung, în special în Europa, și asta pentru că nu au ecrane suficient de mari, iar acest schimbare pune presiune pe marje și pe furnizori pentru a reduce producția. Așteptăm să vedem iPhone 5S și un iPhone low cost în iunie”, spun el.
Compania lui Misek se așteaptă ca marjele brute ale Apple să scadă cu 150 puncte de bază în această vară.
Acțiunile Apple au încheiat joi în scădere pe Wall Street, la prețul de 466,6 dolari, nivel la care capitalizarea companiei este de 438,15 miliarde dolari.