Tabloul „Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde” (valoare estimativă: € 100.000 – 200.000) a aparținut colecției poeților avangardiști Geo Bogza, respectiv Saşa Pană, doi dintre pilonii avangardei literare românești. „Așa trebuie vorbit despre petrol: cu brutalitate" (Geo Bogza, „Poemul petrolului").
Licitația de Avangardă și Expresionism va încheia seria celor 3 licitații tematice de mărțișor organizate de Artmark la Athénée Palace Hilton și Palatul Cesianu-Racoviță.
În cadrul Licitației de Avangardă și Expresionism, colecționarii au șansa disputării unor piese extrem de rare pe piața de artă: primul număr al revistei „Urmuz”, din ianuarie 1928 (preţ de pornire: € 900), sau manuscrisul „Poemului invectivă” de Geo Bogza (preţ de pornire: € 5.850). Geo Bogza (1908-1993), unul dintre marcanții autori și editori ai literaturii de avangardă de la noi, alături de Sașa Pană, Ilarie Voronca sau Urmuz, a fost adus în fața judecătorilor și condamnat sub acuzația de pornografie, ca urmare a publicării volumelor „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, în 1933. Între copertele manuscrisului se află și cele cinci amprente digitale ale autorului.