Premiul ”Ursul de Aur” obţinut de Călin Peter Netzer cu filmul 'Poziţia Copilului' este foarte important pentru cinematografia românească şi, din acest moment, despre cinematografia românească se poate vorbi ca despre una din cele mai valoroase, a declarat, duminică, regizorul Florin Şerban, câştigător a două premii cu pelicula ”Eu când vreau să fluier, fluier” la ediţia din 2010 a Berlinalei.
”E un premiu extrem de important primit de cinematografia românească la unul din marele festivaluri de film din Europa şi, cred că din momentul acesta, despre cinematografia românească se poate vorbi, nu ca despre un accident ci, ca despre una dintre cele mai valoroase cinematografii ale momentului”, a spus regizorul, citat de Agerpres. El şi-a exprimat speranţa că pelicula se va bucura de acelaşi succes şi în România şi că spectatorii vor merge să vadă filmul.
”Sper ca filmul să se bucure şi în România de succesul pe care l-a avut la Berlin şi românii să meargă să vadă filmul acesta la fel ca şi pe celelalte filme româneşti”, a adăugat Florin Şerban, potrivit aceleiași surse.
Drama românească ‘Poziţia Copilului’ (Child’s pose), a regizorului Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Cu o seară înainte pelicula a primit premiul Federaţiei Internaţionale a Criticii (FIPRESCI).