În ultimii cinci ani, consumul aparent de produse siderurgice a scăzut cu 38%, de la 4,3 milioane tone în 2007, la 2,6 milioane tone, în 2012; importurile reprezintă 81% în totalul consumului (în primele 10 luni din 2012, România a importat 2,012 milioane tone produse siderurgice finite, potrivit ARDIMET). Livrările la intern ale producătorilor siderurgici din România nu depăşesc, anual, 450 – 500 de mii de tone.
„2012 a fost cel mai slab an din ultimii 5 ani pentru distribuţia de produse siderurgice. (…) Criza a lovit foarte puternic capitalul românesc, încă insuficient maturizat la momentul declanşării fenomenului. Oamenii de afaceri din România au plătit pentru scăderea cererii, pentru scăderea preţurilor, pentru creşterea stocurilor, pentru atitudinea exagerat de circumspectă a băncilor în susţinerea financiară chiar şi a celor mai prospere şi sigure afaceri”, explică Petru Todoran, director executiv al ARDIMET. Oamenii de afaceri din Români, continuă el, „au suferit cel mai mult din cauza Legii Insolvenţei, una din legile cele mai urâte ale perioadei, care a facilitat exercitarea abuzivă a fraudei la limita legalităţii”.
În siderugie, criza s-a făcut simţită în România la jumătatea lunii septembrie 2008, când preţurile la oţel beton au început să scadă. Concret, de la circa 640 euro/tonă
în 2008, preţul oţelului beton s-a redus până la jumătate în 2009. (A venit criza şi a lovit (mai ales) piaţa imobiliară şi industria auto, adică pilonii care au dus la creşterea cererii de oţel. Ponderea diferitelor ramuri ale economiei în consumul total de produse siderurgice este de circa 40% în industria construcţiilor de maşini şi a confecţiilor din metal, construcţiile civile şi industriale – circa 25% din total, industria utilajelor de transport rutier, naval şi feroviar – circa 20%, iar restul ramurilor economiei consumă circa 15% din totalul de produse siderurgice).
,,Datorită ciclului de fabricaţie specific atât industriei siderurgice, cât şi principalelor sectoare consumatoare, orice fenomen de piaţă este resimţit cu un avans de 30 – 120 de zile în industria siderurgică. Tot la fel, o relansare economică se va resimţi prima dată în siderurgie, unde cererea de produse va determina creşterea nivelului fabricaţiei şi a preţurilor. Abia după circa 45 – 60 de zile, pieţele construcţiilor de maşini şi a celorlalte ramuri consumatoare vor da semne de relansare, după ce vor încorpora produsele siderurgice din ultima generaţie. Putem spune că siderurgia este barometrul pieţei produselor industriale, implicit este barometrul economiei”, subliniază directorul executiv al ARDIMET.
Ce ecou are exitul Mechel, numărul doi de pe piață?
Când vine vorba de plecarea Mechel Grup din România (a vândut Ductil Steel Buzău, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila), Petru Todoran crede că pierderea totală este mult mai mare decât s-ar crede la prima vedere. „Este vorba de 6.500 de locuri de muncă directe care se pierd, statistic însă se ia în calcul o cifră de încă 2 persoane minimum, întreţinute de o persoană salariată şi de alte cel puţin 3 locuri de muncă direct legate în industria orizontală. Deci, numai în oraşele în care funcţionează cele 4 uzine Mechel, aproape 20.000 de oameni vor avea de suferit, plus alţi 20.000 în industria orizontală. Ne putem aştepta la reacţii sociale? Eu cred ca da”, comentează Todoran.
Mai departe, pentru 2013, ARDIMET estima o creştere a consumului de produse siderurgice cu 10 – 12%, ceea ce înseamnă un consum final de 2,9 – 3 milioane tone de produse finite. Acum, „după ultimele evenimente legate de decizia Mechel România de a vinde cele 4 uzine şi de a declara insolvenţa la Târgovişte, cred că ne vom revizui estimările iniţiale şi vom fi ceva mai moderaţi”, spune Petru Todoran. Mai sunt însă şi alte considerente – majore, după cum se exprimă Todoran -, care au dus la revizuirea estimărilor iniţiale. „Consumul real de produse se calculează ca sumă a livrărilor industriei autohtone către piaţa locală, plus importurile şi mobilizarea stocurilor (cât din stocul de la început de an s-a scos pe piaţă în anul de referinţă şi ce stoc s-a înregistrat la sfârşitul anului). Cum la noi mobilizarea de stoc este neglijabilă, consumul anual este suma importurilor şi a livrărilor la intern de la producătorii locali. Dacă piaţa va cere, pierderile cauzate de Mechel vor fi suplinte de importuri. Însă acestea vor fi influenţate puternic de variaţia cursului de schimb: dacă leul nostru se va întări, importurile pot fi rentabile, însă la un curs de 4,7 – 4,8 lei/euro şi chiar mai sus, vor fi probleme cu obţinerea creditelor necesare pentru importuri. De altfel, ca şi în cei 4 ani care au trecut, de câştigat din această conjunctură vor avea (mai ales) companiile înregistrate în România cu capital extern. Acestea pot aduce marfă în ţară în condiţii avantajoase, faţă de companiile autohtone care trebuie să opereze numai şi numai cu bani, greu de acumulat şi greu de împrumutat”, explică şeful ARDIMET.
Ce se va întâmpla dacă preţul oţelului va continua să scadă? Todoran e atent la estimările lui Lakshmi Mittal, CEO – ul ArcelorMittal, cel mai mare concern din siderurgia mondială, cu o capacitate reală de producţie de peste 110 milioane tone oţel brut anual. Mittal estima, pentru 2013, că economia mondială este gata să iasă din criză. Astfel, se va înregistra o creştere a cererii de produse siderurgice cu 4% în Statele Unite ale Americii, cu 3% în China, cu 4% în ţările CIS, cu 5% în Brazilia. Pe ansamblul economiei mondiale, cererea de oțeluri va crește cu 3%. Excepție face Uniunea Europeană, unde cererea va scăde cu 1% față de 2012.
”Îi dăm crezare domnului Mittal în ce privește zona UE, atribuindu-i însă României o situație mai specială. Piața consumului de produse siderurgice din România este determinată să crească în 2013, cu peste 10% față de 2012. Ne bazăm pe o consolidare din ce în ce mai bună a vieții politice, pe îmbunătățirea mediului de afaceri și, în final, pe faptul că oamenilor de afaceri din România li s-a urât cu pierderile. Din 2009 până în prezent, oamenii de afaceri s-au preocupat cum să planifice pierderi din ce în ce mai mici, reducând costurile și diminuând cât mai mult riscul în afaceri. Dar risc există oricum….am auzit multă lume din sfera afacerilor spunând că a venit vremea să riste pe câștig, nu pe pierderi mici. Altfel spus, să parieze pe profit, nu pe pierdere! Deci există o motivare pentru un început bun”, constată Todoran.
În opinia lui, prețurile nu pot să scadă mai mult decât nivelele înregistrate la sfârșitul anului 2012. ”Limita inferioară de preț, în siderurgie, este determinată de costurile specifice tehnologiei de fabricație, plus un minim de profit. Dacă din exploatare, siderurgia nu obține profit, atunci se promulgă decizii de genul celor adoptate de ArcelorMittal cu unele din capacitătile sale din Franța, în 2012, și recent, de către Mechel Grup în Romania, adică închideri de capacități, vânzări, etc.”, explică şeful ARDIMET. De altfel, adaugă acesta, există semne că industria prognozează creșteri de preț, până la sfârșitul acestui trimestru, cu 10% la aproape toate grupele de produse siderurgice.
