”Sunt specialişti cu multă experienţă în Ministerul Energiei. Mi-aş fi dorit o infuzie de tinereţe şi de specialişti crescuţi în marile companii petroliere, de electricitate din alte state. Din păcate, raportul salariu/competenţă nu prea face faţă la aceşti tineri pe care am vrut eu să-i aduc. Eu nu pot să plătesc un tânăr de la Chevron care e pregătit în Statele Unite al Americii. Am vrut să-l iau la mine pe probleme de gaz. Când l-am întrebat ce salariu are, cât îi dau eu mi-a fost jenă să îi spun. Cum să vină la salariul din minister? Probabil că aici într-un an, doi, va trebui să găsim soluţii de stimulare, să aducem şi aici specialişti de marcă care sunt ancoraţi în economia reală, în ceea ce se întâmplă”, a spus Niţă, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, industria energetică este cea mai rapidă industrie în momentul de faţă. ”Se mişcă cu o viteză uluitoare. Aici avem nevoie care şi ei (de tineri specialişti în domeniu n.r.) să cunoască bine ce înseamnă piaţa, modul în care se mişcă aceste produse în piaţă, ce trebuie să facem în viitor, care sunt strategiile şi aşa mai departe. Din păcate aici mai avem de lucru”, a explicat ministrul delegat pentru Energie.
Ministrul delegat pentru energie: În minister, raportul salariu/competenţă nu prea face faţă
28 februarie 2013, 12:59
Ultima modificare în 28 februarie 2013, 14:59
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că şi-ar fi dorit o infuzie de tinereţe, de specialişti crescuţi în companii petroliere, de electricitate din alte state.
Etichete: energie,
minister
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook