Fanii știu ce înseamnă să aștepți „o viață“ cântărețul sau formația favorită să vină la tine în țară. Chiar dacă anii când îi ascultai cu ardoare și te visai pe gazonul de pe Lia Manoliu țopăind la un acord de chitară al lui Slash sau un „hello Bucharest“ al lui David Gahan au trecut, de dragul muzicii, fanii de ieri și cei de azi vor umple stadioane și săli de congrese, indiferent de amplasamentul lor. Mai exact, se merge pe ideea că, dacă Robbie Williams nu vine la București, merge Bucureștiul la Londra pentru a asculta „live“ albumul „Take the Crown“. Și acesta este doar un exemplu, pentru că fanii români au prins gustul concertelor în străinătate și se duc la cel puțin un astfel de eveniment pe an.   


42 de euro este prețul minim pentru un bilet la concertul lui Robbie Williams, de la Milano. Cele mai scumpe bilete costă 98 de euro

O nișă pe care, de altfel, și agențiile de turism au intuit-o și pentru care au creat pachete speciale. În funcție de cântăreț, locația concertului și biletul ales, tarifele city-breakurilor muzicale cresc cu aproximativ 100 de euro faţă de un city-break obişnuit. Anul acesta, puțini sunt turoperatorii specializați în astfel de evenimente care să nu comercializeze bilete la concertele lui Eric Clapton. Cine vrea să-l vadă pe celebrul cântăreț va plăti cel puțin 189 euro pentru un pachet de 3 zile la Viena (concertul este pe 11 iunie), care include și 2 nopți de cazare la 3 stele cu mic dejun (ofertă Globe Travel).  

Potrivit reprezentanților Bers Travel & Events, cei mai căutați au fost americanii de la Maroon 5 și al lor concert de la Dublin pentru care turistul plătește, 70 de euro, respectiv spectacolele celor de la The Killers (65 de euro pentru show-ul de la Roma). „Mulți s-au dus anul trecut la Budapesta, dar în 2013 nu sunt multe concerte aici, astfel că am avut cerere pentru Dublin, Berlin și Viena“, completează aceștia. Sunt orașele în care, de altfel, românii se duc să-i vadă pe Lana del Rey (70 de euro biletul pentru concertul de la Berlin din 15 aprilie) sau Michael Buble (136 de euro pentru spectacolul de la Dublin din vară).

70 euro costă un bilet la concertul Rihannei din Barcelona (1 iunie), la singura categorie încă disponibilă vânzării

Anual, sunt aproximativ 10.000 de turiști care pleacă la Londra, Budapesta, Viena sau Barcelona pentru concerte. De menționat că în această cifră se includ și cei care aleg musicaluri și spectacole de vioară (în 2012, la mare căutare a fost Andre Rieu). „Cei mai mulți amatori au între 17 și 35 de ani, sunt fete și aleg capitalele pentru concerte ale marilor artiști“, spune Ciprian Enea, consultant Best Tourism, adăugând că, dacă evenimentele au loc aproape de România (Bulgaria, Ungaria n.red), se optează pentru transportul cu mașina.

51 de euro costă biletul la concertul Maroon 5 din Paris
(2 iulie). La baza scenei, prețul tichetelor variază între 107 și 250 de euro