Elveţienii vor decide, azi, dacă acceptă să limiteze “remunerările abuzive” ale patronilor potrivit noilor reglementări care interzic indemnizările considerate dubios de mari, întâlnite nu numai în Elveţia, ci şi în restul Europei şi în SUA, relatează AFP.
Cine nu se conformează acetor reguli – care, dacă sunt acceptate, nu vor fi aplicate decât societăţilor cotate în bursă – va putea fi sancţionat cu închisoare de până la trei ani şi o “amendă care ar putea ajunge la şase remuneraţii anuale”, explică textul propus votului popular.
Acest text – cunoscut ca Iniţiativa Minder (după numele iniţiatorului) – îşi propune “să fixeze limite întreprinderilor cotate la bursă atfel încât acestea să nu mai poată vărsa remunerări excesive cadrelor lor superioare”.
Iniţiativa prevede trei dispoziţii principale. Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie va fi limitată la un an, unele forme de remunerare (precum indemnizaţiile de plecare, numite în mod curent “paraşute aurite” şi primele pentru cumpărări de întreprinderi) vor fi interzise.
De asemenea, remuneraţiile consiliului de administraţie şi conducerii vor trebui să fie aprobate obligatoriu de adunarea generală a acţionarilor. Concret, acţionarii vor trebui să voteze în fiecare an, în adunarea generală, suma remuneraţiilor care va fi pusă la dispoziţia membrilor consiliului de administraţie şi a conducerii.
Guvernul şi senatorii elveţieni s-au pronunţat împotriva acestei iniţiative care, potrivit sondajelor, ar urma totuşi să fie acceptată.
Guvernul elveţian estimează că textul susţine o “cauză legitimă”, dar restrânge “marja de manevră economică” a societăţilor. În consecinţă, “există riscul ca unele mari întreprinderi să-şi transfere sediul în străinătate”.
Parlamentul a pus la punct un contraproiect, mai puţin reformator şi care permite optarea pentru derogări în cazul indemnizaţiilor de plecare, care va intra în vigoare dacă iniţiativa va fi respinsă de electoratul elveţian.
Dacă textul lui Minder este adoptat, va trebui să aştepte mai mult de un an până la aplicare, potrivit experţilor. Guvernul elveţian va trebui mai întâi să redacteze un proiect de lege care să respecte principalele dispoziţii ale iniţiativei, iar apoi să obţină aprobarea lui de Parlament.
În absenţa majorităţii voturilor pro-iniţiativă, contraproiectul va intra direct în vigoare.
Sursa: Agerpres