Procesul de disponibilizare a angajaţilor de la cele opt Hidroserv-uri din ţară va începe vineri, 8 martie, şi sunt vizaţi, în principal, salariaţii de la Hidroserv-urile Vâlcea, Porţile de Fier şi Slatina, deoarece aici se înregistrează costuri nejustificate, a anunţat Remus Borza, administratorul judiciar al societăţii Hidroelectrica.
Potrivit calendarului de disponibilizări, până la sfârşitul lunii iunie îşi vor pierde locurile de muncă 500 de persoane de la cele opt Hidroserv-uri din ţară, urmând ca până la sfârşitul anului 2013 să rămână fără slujbă încă 300 de persoane.
Sursa: Agerpres