Premierul Victor Ponta a declarat că reducerea cheltuielilor cu 15% se va face în ministere şi că nu va pune în pericol ceea ce Guvernul a dat înapoi bugetarilor.
”Guvernul vrea reducerea risipei din ministere, din aparatul de stat, o micşorare a acelor cheltuieli cu bunuri şi servicii şi chiar şi cu fondul de salarii. Ce este cel mai important este că nu se taie salariile de la bugetari, ci vrem limitarea cheltuielilor funcţionarilor din aparatul de stat. Ce am dat înapoi bugetarilor nu va fi pus în pericol. Noi nu vrem să repetăm greşeala PDL de a evita restructurarea internă cu preţul ca toţi salariaţii să fie taxaţi”, spune premierul. ”Dimpotrivă, noi vrem să economisim şi să oprim risipa, tocmai pentru ca povara plăţii datoriilor să nu meargă către cetăţeni. Avem multe datorii de plătit, iar reducerea risipei şi reorganizarea activităţii din ministere reprezintă promisiuni ale USL. Ne ţinem de cuvânt – noi strângem cureaua, nu punem noi poveri pe umerii
cetăţenilor”, a conchis Victor Ponta.
Sursa: Agerpres