Citibank are ceva de vândut în România şi chiar a anunţat asta foarte clar în cadrul strategiei la nivel de grup. Se pare că deja au apărut peţitori sau chiar s-au purtat deja negocieri. Raiffeisen Bank International (RBI) este intersată să preia atât portofoliul de retail al Citibank România, cât şi cel de corporate, informează publicaţia austriacă Der Standard
Potrivit publicaţiei Der Standard, RBI este gata pentru o rundă de shopping, a spus Herbert Stepic, preşedintele Raiffeisen Bank International.
În România, Citibank e de vânzare sau de fapt o pare din afacerile băncii de pe plan local. RBI este interesată de clienţii de retail şi corporate, scrie Der Standard, care a aflat de la o sursă de încredere. RBI nu a dorit să comenteze acest aspect.
Nici Raiffeisen Bank România nu a fost încă disponibilă pentru comentarii.
Reamintim că Raiffeisen Bank a raportat în urmă cu câteva zile un profit de 88 milioane euro pe 2012, cel mai mare din sistemul bancar din România, cel care încheiat 2012 cu o pierdere record, de 2,2 miliarde lei.
De asemenea, Raiffeisen Bank România se poate lăuda cu una din cele mai mici rate de neperformanţă, de doar 7,2%, în condiţiile în care medie pe sistemul bancar este de peste 18%.