Parlamentul ungar a adoptat marţi un amendament legislativ care le interzice companiilor de utilităţi energetice să includă unele taxe şi accize în preţul plătit de consumatori, relatează MTI.
Proiectul a fost adoptat de legislativul unicameral al Ungariei într-o procedură accelerată, cu 264 de voturi pentru – inclusiv din partea mişcării naţionaliste Jobbik -, 5 împotrivă şi 13 abţineri.
Adoptarea acestui amendament survine după ce luni primul ministru ungar Viktor Orban a calificat drept ‘scandaloasă’ o recentă decizie a unui tribunal din Ungaria de a da câştig de cauză companiilor energetice împotriva măsurii guvernului de a reduce preţul gazelor naturale.
Guvernul ungar a impus, în ianuarie, reduceri de preţuri de 10% companiilor din energie, semnalând că vor urma şi alte tăieri.
Marţi, liderul grupului parlamentar al formaţiunii guvernamentale Fidesz, Antal Rogan, a anunţat că pentru joi a fost convocată o sesiune parlamentară specială pentru a autoriza Oficiul ungar pentru energie să emită decrete şi să-şi susţină deciziile privind reducerile de preţuri la utilităţi. Prin aceste decrete, deciziile Oficiului privind reducerile de preţuri vor deveni necontestabile, a menţionat Rogan.
În Ungaria, sectorul de utilităţi este deţinut în cea mai mare parte de companii străine, cei mai importanţi jucători fiind concernele germane RWE şi E.ON AG şi cele franceze GDF şi EDF.
Reducerea preţului la energie a fost cea mai recentă măsură din seria de decizii ‘neortodoxe’ adoptate de guvernul Orban în ultimii trei ani, care au îngrijorat investitorii şi Fondul Monetar Internaţional.
Sursa: Agerpres