Potrivit documentului citat, lichiditatea, profitabilitatea şi solvabilitatea acestora sunt în proces de deteriorare.
Coface a calculat principalii indicatori financiari ai companiilor româneşti pe clase diferite de mărime, în baza declaraţiilor financiare depuse la Ministerul Finanţelor pentru activitatea desfăşurată în anul 2011, iar în baza acestei analize s-a constatat că microîntreprinderile înregistrează cel mai ridicat grad de îndatorare, respectiv 99%, ca pondere a datoriilor totale raportat la active.
De asemenea, microîntreprinderile au cea mai ridicată rată a pierderii, respectiv – 4,5%, din total firme înregistrate oficial.
Una din problemele majore cu care se confruntă această categorie de firme este că înregistrează cea mai extinsă durată medie de încasare a creanţelor, respectiv 172 de zile, cu două luni mai mare decât cea înregistrată înainte de declanşarea crizei financiare, şi totodată, cel mai scăzut procent de acoperire al datoriilor totale prin cifra de afaceri, respectiv de 37%.
Coface România a analizat, în 2012, 23.292 microîntreprinderi, cu o cifră de afaceri de totală de 12,3 miliarde euro, reprezentând 50% din cifra de afaceri a tuturor microîntreprinderilor active la nivel naţional. Distribuţia acestor firme pe clase de risc arată că doar 25 la sută sunt în afara riscului de insolvenţă.
Sursa: Agerpres