‘Pentru că s-a dovedit în aceşti ani o frână inutilă, de multe ori, în desfăşurarea normală şi rapidă a soluţionării contestaţiilor şi, pentru că nu vreau să vorbesc fără probe, de foarte multe ori a fost şi altceva decât o frână, a fost încă o strecurătoare pe unde trebuiau să mai câştige cei de pe locul cinci. Finalul este acelaşi – se merge în instanţă şi dacă pe aceiaşi bani putem să finanţăm o secţie specială la Tribunalul Bucureşti formată din judecători care judecă rapid toate contestaţiile şi nu mai stăm şapte luni, zece luni, un an, doi, ci într-o săptămână-două nişte judecători soluţionează contestaţiile, spun cine are dreptate, cine nu are cred că este de zece ori mai bine’, a explicat premierul înainte de şedinţa USL întrebat de ce intenţionează să desfiinţeze Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor.
Sursa: Agerpres
Se desființează Consiliul de Soluționare a Contestațiilor
19 martie 2013, 18:39
Ultima modificare în 19 martie 2013, 20:39
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că intenţionează să desfiinţeze Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor, motivând că acesta a fost de multe ori o 'frână inutilă în desfăşurarea normală şi rapidă a soluţionării contestaţiilor'.
Etichete: victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Legea restituirii proprietăţilor, Monopoly în toată regula
- Cine sunt milionarii români afectaţi de taxarea depozitelor bancare din CIPRU
- Loteria Română are un nou director general
- Adrian Năstase va fi eliberat din penitenciar
- SCANDALUL laptelui contaminat: Danone retrage preventiv unele produse
- Traian Băsescu va participa la inaugurarea pontificatului Papei Francisc
- Radu, UniCredit: Influenţele situaţiei bancare din Cipru nu vor fi semnificative pentru piaţa bancară românească
- Gazprom dezminte că a propus un ajutor financiar pentru Cipru
- Compania Aeroporturi Bucureşti va audita aeroporturile Chennai şi Ahmedabad din India
- Rezidenţii în Spania, obligaţi să declare bunurile şi veniturile de peste 50.000 de euro din străinătate