Conform organizatorilor SAM 2013, concursul auto-moto este dedicat tuturor celor care au mașini și/sau motociclete tunate, accesorizate, inedite, old-timer, spectaculoase sau chiar haioase și, de ce nu, acelora care au iubite sau soții frumoase și vor ca ele să fie la fel de admirate șli aplaudate. Premiile se vor acorda pentru trei categorii de frumusețe – Auto, Moto și Hostess – iar câștigătoarele vor fi alese prin votul vizitatorilor prezenți în Piața Constituției la Salonul Auto Moto în perioada 3-7 aprilie.
Pentru sectiunea Auto valoarea totală a premiilor se ridică la 16.000 de lei (Premiul 1 – 10.000 lei, Premiul 2 – 4.000 lei și Premiul 3 – 2.000 lei). În plus, în afara celor trei câștigători de pe podium, se vor mai acorda și premii pentru “Best exterior”, “Best interior”, “Best paint”, “Best demo-car”, “Best custom-car”.
Concurenții din sectiunea Moto vor fi răsplătiți cu premii ce au o valoare totală de 11.500 Lei. Exponatul care va primi cele mai multe voturi din partea vizitatorilor va pleca cu 7.000 de lei, locul 2 cu 3.000 de lei, iar locul 3 cu 1.500 de lei. Bineînțeles și la această secțiune șirul recompenselor nu se va rezuma doar la atât. Se vor mai acorda ”coronițe” și pentru: ”Best contest moto”, “Best functioning moto”, “Accessorized moto”, “Best tuned moto”, “Best story of a moto”, “Best endure”, “Best chopper”, “Best super sport”, “Best ATV”, “Best attached”, “Most kilometres”.
Ultima categorie, dar nu cea din urmă și, poate, cea mai admirată de către bărbați va fi cea de Miss Hostess. Domnișoarele care vor convinge vizitatorii să le voteze vor primi premii în valoare totală de 4.500 de lei.
Conform organizatorilor Salonului Auto Moto, premiile vor fi oferite ”cash”, iar invitația de a participa este adresată tuturor deținătorilor de masini și motociclete deosebite. Aceștia se pot înscrie completând formularul ce poate fi descărcat de pe site-ul oficial al salonului www.sam.ro. În vederea evaluării se vor lua în considerare fotografiile și descrierile amănunțite transmise de către proprietari. Deținătorii de mașini și/sau motociclete selectate până pe data de 3 aprilie, vor fi invitați să le expună în cadrul Salonului Auto-Moto în “zona outdoor”. Pentru a putea vota, toți vizitatorii vor primi trei taloane de concurs: Talon 1 pentru categoria Auto, Talon 2 pentru categoria Moto și Talon 3 pentru Miss Hostess. Duminică, 7 aprilie, toate voturile înregistrate vor fi validate, iar câștigătorii secțiunilor amintite vor fi premiați în cadrul unei ceremonii care va închide în mod fastuos Salonul Auto Moto. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul official www.sam.ro sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/salonulautomoto.
La SAM 2013 frumusețea este răsplătită cu premii de 30.000 de lei
20 martie 2013, 23:21
Ultima modificare în 21 martie 2013, 01:21
Salonul Auto Moto care se va desfășura în Piața Constituției din București începând cu 3 aprilie se anunță un eveniment dedicat frumuseții. Asta pentru că organizatorii au declarat că vor răsplăti cu premii pe măsură mașinile, motocicletele și chiar fetele frumoase care vor fi prezente.
Etichete: aprilie,
salon auto
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook