Insulele Azore nu sunt pentru toată lumea. Prea puțin probabil ca amatorii de all inclusive sau iubitorii lenevitului la soare să le aprecieze la adevărata lor valoare. Nici măcar pasionații de city break-uri sau fanii expedițiilor pe Acoperișul Lumii nu s-ar simți în largul lor în mijlocul Atlanticului. Reprezintă însă, cu certitudine, o destinație ce merită văzută, măcar o dată în viață, pentru cei îndrăgostiți de natură sau pentru cei în căutare de agroturism.
Timpul pare a fi stat în loc în Azore. Natura nu a fost schimonosită de mâna omului (animalele fericite din reclamele ce promovează produsele bio par a fi fost filmate pe pajiștile de un verde puternic ale arhipeleagului), chiar dacă infrastructura rutieră a insulei ne face, pe noi, românii, invidioși. Mai surprinzător este felul în care localnicii îi atrag pe turiști cu acest lucru, dar și cu ale lor bucate „home made“, unele gătite la focul iute al lavei. Prânzul încă se ia într-o „quinta“ (fermă portugheză), iar digestivul, similar țuicii noastre, este aproape întotdeauna din partea casei.
Pentru pretențioși, în Azore, sunt numeroase terenuri de golf, pentru iubitorii de drumeții sunt destule trasee, iar pentru cei care vor un bronz de Atlantic sunt și câteva plaje, în cel mai rău caz, piscinele hotelurilor.
Cât te costă o vacanță
Mulți turiști care ajung în Azore efectuează zboruri de pe o insulă pe alta, ambele legate aerian de Lisabona. Cel mai adesea, prima opțiune este Sao Miguel – cea mai mare și cea mai comercială din arhipelag -, iar de acolo, SATA (liniile aeriene din Azore) operează curse către Terceira – poate, cea mai frumoasă dintre insule. Surprinzător, pentru un român, o vacanță în Azore nu este mai scumpă decât una în Antalya. În multe cazuri, poate fi la jumătate de preț. Tariful este comparabil cu cel pentru un sejur în insulele grecești. Însă, spre deosebire de aceste destinații, orele de zbor și lipsa unei curse charter – momentan, pentru că unii turoperatori iau în calcul introducerea uneia – fac din Azore un loc relativ inaccesibil.
Chiar și în aceste condiții, totuși, câteva sute de români au călcat în 2012 pe fâșia de pământ portughez din mijlocul Atlanticului. Ca să vă faceți o idee, până la destinație sunt aproximativ șapte ore de zbor. Cu escală, pentru că din București nu există cursă directă către Azore, cea mai ieftină și accesibilă fiind cea operată de TAP Portugal (prețul mediu al unui bilet de avion este 350 de euro). În ce privește cazarea, unitățile de cinci stele aproape că lipsesc, dar cele clasificate la patru stele oferă destul confort chiar și celor pretențioși. Pentru un sejur de șase nopți în luna mai, turiștii vor plăti aproximativ 450 de euro (două persoane într-o cameră dublă), micul dejun fiind inclus în tarif.
Viața pe insulă nu este scumpă. Ca în toată Portugalia, la prânz,
restaurantele oferă meniul zilei, în Azore prețul acestuia fiind de cinci euro. Cina poate ajunge la 15 euro (inclusiv băutura) de persoană, iar o ieșire într-un club cu muzică live, la zece euro. Excursiile, cumpărăturile de produse tradiționale, intrările la diferite locuri de interes turistic mai pot costa încă o sută – două sute de euro, dar experiența unei săptămâni departe de forfota continentului este neprețuită.