TAROM va putea fi o companie regională dacă managementul privat va avea rezultat, a declarat primul-ministru Victor Ponta.
‘România azi este singura ţară stabilă din regiune. Sunt probleme în Bulgaria, cu un guvern interimar, în Republica Moldova, guvern interimar, Ungaria are probleme economice, la fel Grecia şi Cipru. România are o economie fragilă, dar stabilă, iar TAROM va putea fi o companie regională dacă managementul privat va avea rezultate’, a spus premierul, la Antena 3.
Victor Ponta a subliniat că România a rămas singura ţară din zonă cu o companie aeriană de stat.
‘Atenţie mare, România este una din puţinele ţări care ar o companie proprie. De ce spun că TAROM este un experiment care îmi doresc să aibă succes, are un management privat, are un director belgian şi unul de operaţiuni care este olandez. Important e că are management privat şi are sprijinul statului român. TAROM poate fi o companie regională, ca şi România un hub regional’, a explicat Victor Ponta.
Compania Aeriană TAROM îşi propune intrarea pe profit din anul 2015, când estimează un rezultat pozitiv de 92 milioane lei (cca 20,824 milioane euro la cursul zilei), precum şi reducerea cu 10% a personalului până la sfârşitul acestui an, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al companiei, Christian Heinzmann.
‘Planul de management pe care-l prezentăm astăzi (joi – n.r.) prevede reintrarea pe profit începând cu anul 2015 atunci când profitul va fi de 92 milioane lei, creşterea acestui profit la 173 milioane lei până în 2016, precum şi creşterea numărului de pasageri şi a gradului de încărcare. De asemenea, până la sfârşitul acestui an urmărim reducerea voluntară a personalului, în total circa 2.000 de angajaţi, cu 10%’, a anunţat preşedintele executiv al TAROM cu ocazia prezentării planului de management al companiei, expus de noua conducere privată selectată la sfârşitul anului 2012.
Sursa: Agerpres