Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, remis AGERPRES, Maria Grapini a efectuat săptămâna trecută o vizită la salina Turda, cel mai important obiectivul turistic din municipiu.
Tot săptămâna trecută, ministrul delegat a vizitat municipiul Mangalia pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de pregătire a sezonului estival, desfăşurate în staţiuni.
Cu această ocazie, Maria Grapini a avut o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei locale şi operatori din turism. În cadrul discuţiilor, au fost abordate mai multe teme de interes pentru sudul litoralului, respectiv deblocarea proiectelor de infrastructură, reamenajarea şi modernizarea falezelor, atragerea de sprijin guvernamental pentru proiecte de promovare a zonei, valorificarea turistică a lacurilor din Mangalia şi staţiuni, precum şi rezolvarea, prin lege, a situaţiei unităţilor hoteliere abandonate, din staţiuni. Pe durata inspecţiei în staţiuni, ministrul Maria Grapini a criticat aspectul clădirilor abandonate şi a dat asigurări că va ridica această problemă la nivelul Guvenului pentru găsirea unor soluţii de repunere a respectivelor locaţii în circuitul turistic. De asemenea, la invitaţia Consiliului Director al Clusterului Cluj IT, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism a participat la o şedinţă de lucru în care, printre subiectele principale aduse în discuţie s-au numărat: găsirea de modalităţi prin care ministerul să ofere sprijin în derularea activităţilor care au loc în cadrul clusterului, precum şi identificarea de programe şi măsuri promovate de către ministrul Maria Grapini, de care să beneficieze şi IMM-urile ce fac parte din Clusterul Cluj IT.
Tot la Cluj, Maria Grapini a participat la evenimentul ‘Raport asupra antreprenorului român’, unde a vorbit despre importanţa afacerilor de familie în relansarea economiei locale. În cadrul conferinţei şi-a făcut cunoscuta intenţia de a face toate demersurile ca instituţiile statului să susţină capitalul autohton fără a se face însă o discriminare faţă de companiile străine.
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism a vizitat şi Târgul de turism, Touristica, cel mai mare târg de profil din Transilvania, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai agenţiilor de turism, pensiunilor, hotelurilor, reprezentantelor turistice din zona.
Maria Grapini a avut săptămâna trecută şi o întâlnire cu reprezentanţi ai salariaţilor firmei Mechel. Ea a preluat sesizările salariaţilor acestei companii pentru a le discuta cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Sursa: Agerpres