Noi limite la retragerile de bani din Cipru

Cele mai mari două bănci din Cipru, de asemenea cele mai ameninţate cu falimentul iminent, au anunţat duminică o nouă limitare la retragerile de bani, a anunţat agenţia cipriotă de presă CNA citată de AFP.

În timp ce toate băncile din Cipru sunt închise din 16 martie şi cozile se extind la distribuitori, clienţii Bank of Cyprus, prima din ţară, nu mai pot să-şi retragă decât 120 de euro pe zi şi cei de la Popular Bank vor putea să retragă numai 100 de euro.

Laiki Bank a limitat deja de joi retragerile la 260 de euro pe zi, în timp ce limita precedentă era de 700 de euroGuvernul cipriot şi troica finanţatorilor internaţionali au căzut de acord sâmbătă seară asupra impozitării cu 20% a conturilor mai mari de 100.000 de euro aflate la Bank of Cyprus şi a unei taxe excepţionale de 4% pentru conturile ce depăşesc această sumă la celelalte bănci.
Sursa: Agerpres