Încep să se limpezească în sfârşit apele în ceea ce priveşte viitorul asigurărilor obligatorii de locuinţă. Comisia Economică a Camerei Deputaţilor a aprobat un amendament la legea privind asigurarea obligatorie împotriva calamităţilor naturale. Amendamentul are toate şansele să devină literă de lege, întrucât a fost agreat şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, şi de Consiliul Concurenţei, dar şi de o parte a societăţilor de asigurare de dimensiuni mari, nemembre ale Poolului de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Este vorba, în principal, despre introducerea în lege a conceptului de „coasigurare“. Potrivit amendamentului, orice societate de asigurare autorizată de CSA în acest sens poate vinde poliţe facultative de asigurare a locuinţei, cu condiţia ca poliţa să aibă şi componenta obligatorie. Poolul de Asigurarea Împotriva Dezastrelor va colecta prima aferentă asigurării obligatorii şi îşi va asuma şi riscurile pentru daunele asigurate obligatoriu. Astfel, din preţul fiecărei poliţe facultative, 20 de euro (în cazul locuinţelor din materiale moderne) sau 10 euro (în cazul locuinţelor din chirpici) vor merge către PAID. În acelaşi timp, Poolul îşi va asuma despăgubiri de până la 20.000, respectiv, 10.000 de euro în cazul în care se concretizează unul dintre cele trei riscuri asigurate obligatoriu, adică cutremur, inundaţii sau alunecări de teren. Astfel, poliţa obligatorie va funcţiona ca un fel de franşiză la poliţa facultativă. Cele 13 societăţi membre ale PAID vor putea vinde în continuare poliţe obligatorii simple.
De ce se schimbă iar legea
Prin această modificare se încearcă, practic, salvarea PAID fără a afecta concurenţa din piaţă. O prevedere similară amendamentului a fost introdusă anul trecut, sub formă de normă, de către CSA, însă a avut viaţă scurtă, întrucât a fost contestată în instanţă. Instanţa a decis că CSA trebuie să elimine norma. O modificare anterioară a legii, porpusă de acelaşi deputat care este şi autorul actualului amendament şi care a ajuns până în plen după ce a trecut de comisii şi de Senat, a fost retrasă, întrucât prevedea că doar societăţile membre PAID pot vinde poliţe de asigurare a locuinţei, prevedere anticoncurenţială. PAID, concepută pe o lege care obliga toşi proprietarii să-şi facă o asigurare emisă sub sigla Poolului, nu avea nicio şansă de supravieţuire după ce respectiva lege a fost modificată, permiţând oamenilor să-şi facă şi asigurări facultative. În acest moment, PAID are un portofoliu de 200.000 de asigurări, de patru ori mai mic decât a avea iniţial. CSA susţine proiectul PAID. „În opinia CSA, PAID este un proiect viabil şi necesar pentru atingerea scopului pentru care Legea nr. 260/2008 a fost creată, respectiv protecția financiară a proprietarilor de locuinţe din România împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, prin distribuirea costurilor între toţi proprietarii de locuinţe din România la un nivel al primelor de asigurare acceptabil“, au arătat pentru Capital reprezentanţii instituţiei. La rândul lor, cei de la Allianz Ţiriac, un jucător important nemembru al PAID, arată că agreează proiectul. „Noi ne aşteptăm ca acest lucru să îmbunătăţească chiar şi cele mai bune rezultate ale aplicării Legii nr. 260 în trecut, respectiv să ridice gradul de cuprindere în asigurare a locuinţelor la mai mult de 60%, cu efecte benefice pentru proprietarii de locuinţe.
Faptul ca această abordare – co-asigurare, cu participarea tuturor asigurătorilor (indiferent dacă sunt sau nu membri ai PAID) – a fost avizată de către Comisia Economică din Camera Deputaţilor este, din punctul nostru de vedere, un semnal pozitiv şi nu rămâne decât să ne exprimăm speranţa că şi plenul Parlamentului va aproba modificarea“, ne-a spus Marius Onofrei, purtător de cuvânt al asigurătorului.
Noi ne aşteptăm ca schimbările să ridice gradul de cuprindere în asigurare a locuinţelor la mai mult de 60%, peste recordul de până acum. Marius Onofrei, purtător cuvânt Allianz.
Epopeea asigurării locuinţei, aproape de final
3 aprilie 2013, 22:39
Ultima modificare în 4 aprilie 2013, 01:39
Parlamentul va decide dacă asigurarea obligatorie emisă sub sigla PAID va fi parte componentă a tuturor poliţelor de asigurare a locuinţei vândute în România.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Chinurile facerii în programul CEO la stat: cazul Hidroelectrica
- Canada caută tineri cu idei bune de start up pentru a le da vize de ședere
- Statul vrea control la bijuterii. Lanţurile şi cerceii se umplu de ştampile
- Papa Francisc denunţă traficul de persoane şi de droguri şi exploatarea inechitabilă a resurselor naturale
- Ieftinirea carburanților i-a făcut pe americani să creadă în revenirea economiei SUA
- Harta dependenţei energetice: Cât de mult depinde Europa de gazul ruşilor
- Oprescu despre bulevardul Berzei-Uranus: Trebuie o lege specială ca să putem dărâma gardul de la Parlament
- Site-ul Primăriei sectorului 4, atacat de hackeri
- Se scumpesc paşapoartele de la 1 aprilie
- Guvernul francez va menţine vârsta legală de pensionare de 62 de ani